Mihai Chişu: S-a lansat aplicaţia EVOTE – sistem de votare în timp real la Adunările Generale ale Acţionarilor (vezi video explicaţii Mihai Chişu)
de Mihai Chişu
Aplicaţia EVOTE, lansată aseară la Bucureşti, este un sistem de votare în timp real, în cadrul Adunărilor Generale ale Acţionarilor.
Mihai Chişu, reprezentantul EVOTE, ne-a declarat: “Ne-am gândit la această aplicaţie atunci când am dorit să aducem în anul 2019 modul de desfăşurare aAdunărilor Generale ale Acţionarilor. Era un eveniment care a fost lăsat în urmă, tehnologia aproape că nu a pătruns deloc în modul de desfăşurare a AGA. Dorim să aducem utilitate printr-o astfel de aplicaţie atât pentru acţionari, cât şi pentru companii, creând o mai bună legătură între aceste două entităţi. Toate atributele EVOTE vor genera lichiditate, un ingredient esenţial pentru companii şi mai ales pentru creşterea valorilor pe bursă”.
Prezent la eveniment, Anton Anton, ministrul energiei, a declarat: “Acest software românesc pe care producătorii se laudă că l-au validat – şi sunt convins că l-au validat – vine şi simplifică lucrurile deodată. (…) Cred că EVOTE este o soluţie foarte bună pentru companii şi acesta este şi motivul pentru care eu am încredere în acest produs. Sper ca toate companiile din domeniul energiei să se uite cu seriozitate la acest software şi acolo unde cred ei că le va fi de folos să-l şi achiziţioneze. Nu în ultimul rând, am venit la această lansare pentru că aplicaţia este 100% românească şi cred în producţiile româneşti, mai ales de software şi nu numai”.
Adrian Tănase, directorul general al BVB, a declarat: “Această tehnologie ajută, în special, investitorii şi nu companiile. Ştim că principala problemă a pieţei noastre de capital este participarea extrem de redusă a investitorilor din România la piaţa de capital. Sunt multe lucruri de făcut şi cred că tehnologia poate îmbunătăţi acest proces. Ne dorim să aducem cat mai multă tehnologie în zona reglementată a pieţei de capital. EVOTE vine să rezolve una din problemele pieţei de capital şi anume votul în Adunările Generale ale Acţionarilor şi din primul minut de când am auzit despre această iniţiativă am susţinut-o. Bursa va încuraja companiile să folosească astfel de tehnologii”.
Atribute EVOTE
-Vot printr-un singur click
-Transmitere AGA prin flux live audio-video cu traducere simultană
-Condiții sporite de cvorum prin facilitarea participării la AGA
-Gestionare eficientă a timpului de desfășurare AGA
– Calculul automat și afișarea rezultatelor imediat după timpul alocat votului
-Vot confidențial
– Optimizarea costurilor în beneficiul acționarilor
– Vizualizare puncta de pe ordinea de zi
– Vizualizare materiale suport
– Cvorum afișat permanent
– Adresarede întrebări on-line
– Consemnare puncta de vedere în procesul verbal al şedinței
https://financialintelligence.ro
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


