Matei Bogdan
Publicat în 13 martie 2024, 16:50 / 50 elite & idei

Mihai Daraban: „Facem paşi importanţi pentru recucerirea pieţelor din America Latină”

Mihai Daraban: „Facem paşi importanţi pentru recucerirea pieţelor din America Latină”

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, constănţeanul Mihai Daraban, a avut o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale ai Republicii Ecuador, în persoana vicepreşedintelui Adunării Naţionale, Eckenner Reader Recalde Alava, şi al ministrului adjunct al comerţului exterior din cadrul Ministerului Producţiei, Comerţului Exterior, Investiţiilor şi Pescuitului, Homero Larrea.

Cele două întâlniri de lucru au fost organizate ca urmare a interesului manifestat de către oficialii ecuadorieni în ceea ce priveşte implicarea mediilor de afaceri din cele două state în proiecte comune, potrivit discuţiilor avute la Forumul de Afaceri România-Ecuador.

„Din discuţiile purtate cu reprezentanţii autorităţilor centrale ecuadoriene, s-au conturat oportunităţi concrete privind implicarea CCIR, precum şi a comunităţii de afaceri din România, în acordarea de consultanţă pentru dezvoltarea a două domenii economice strategice pentru Ecuador: sistemul energetic şi industria transporturilor.

În ceea ce priveşte modernizarea sistemului energetic ecuadorian, am stabilit un program de continuare a dialogului pe această temă, precum şi etapele tehnice ulterioare. Avem specialişti foarte buni în acest domeniu şi sunt convins că vor găsi soluţiile optime pentru ca sincopele din sistemul energetic ecuadorian să nu mai apară.

Sunt paşi importanți pe care CCIR, împreună cu reprezentanţii mediului de afaceri, îi face pentru internaţionalizarea business-ului românesc şi pentru recucerirea pieţelor din America Latină”, a declarat preşedintele Mihai Daraban. 

www.cugetliber.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe