OraNoua.ro
Publicat în 23 decembrie 2015, 12:48 / 224 elite & idei

Mihai Neamțu: Cine urăște ordinea legală a Occidentului?

Mihai Neamțu: Cine urăște ordinea legală a Occidentului?

de Mihai Neamțu

Astăzi, mai mult decât oricând, civilizația euro-atlantică trebuie să-și apere ordinea legală împotriva eroziunii relativiste din interior și a barbariei din afară.

 

San Bernardino, California, Statele Unite ale Americii. 2 decembrie 2015, 10:59 AM: Syed Rizwan Farook și Tashfeen Malik se îndreaptă către Inland Regional Center, unde zeci de oaspeți petrec și sărbătoresc. Cetățean cu orgini pakistaneze, Syed Fa­rook descarcă gloanțele unei arme au­to­mate în trupurile celor prezenți. Rezul­ta­tul? 14 morți și 21 răniți.

 

Ținta acestui atac terorist n-a fost un grup de oameni vinovați pentru că s-au năs­cut americani. Arma fanaticilor era în­dreptată împotriva ordinii legale a lumii occidentale. Pentru ucenicii lui Abu Bakr al-Baghdadi, războiul împotriva Vestului se bazează pe o jurisprudență de extracție teocratică. Jihadiștii care visează la Marele Califat nu pot tolera libertățile cetățenești ale emisferei euro-atlantice. Liderii ISIS, ISIL sau Daesh (tot un drac e!) văd în exis­tențaCoranului principiul de abolire a separației puterilor din statele moderne.

 

Ne putem întreba: vor rezista oare na­țiunile occidentale sub presiunea semi­lu­nei — Ummat al-Islamiyah? SusținătoriiSharia din Toronto sau Finsbury Park nea­gă suveranitatea statului-națiune și atacă din temelii ordinea legală a civilizației occi­dentale. A submina neutralitatea me­ta­fizică a statului modern în numele teo­crației islamice înseamnă să lovești în pu­terea judecătorilor laici de a gândi și de a alege liber.

Primele comunităţi politice din Eu­ropa s-au constituit prin cău­tarea dreptăţii ca virtute pri­mor­dială a cetății. Normele juridice exprimă dorinţa oamenilor buni de a se păzi de fărădelegea și nedreptatea celor răi. Roma, Atena și Ierusalimul au pro­dus marea sinteză juridico-morală, lo­vită astăzi din interior și din exterior.

 

În tradiția israeliților, profeții știau că Dum­nezeu iubeşte judecata (Psalmul 36, 28) şi că Cel atotputernic va aduce dreptate nea­murilor (Isaia 41, 1). Judecătorii, de altfel, au avut un rol decisiv în formarea po­po­rului ales, de la perioada tribală marcată de Iosua, trecând peste veacul marelui Ghedeon şi până la Samson (straşnic în luptă, dar vulnerabil în faţa frumoaselor fe­mei filistinene) ori profetul Samuel (foar­te reticent la ideea instituirii monarhiei). Dacă Ierusalimul ancorează dreptatea în­tr-un orizont eshatologic, Roma se con­cen­trează asupra timpului redactat în pre­zent. Pentru bărbați ca Cincinnatus sau Cato cel Tânăr, sfera privată a cetățeanului e protejată într-o incintă numită cetate. În privința administrării binelui comun (prin instituțiile statului), noțiuni precum cvorumul, dreptul la veto sau limitarea mandatelor au configurat decizia politică a Republicii romane.

 

În lumea modernă, legea fundamentală a statului s-a raportat la corpul politic al na­țiunii. În locul confesiunii, prevalează ce­tățenia. Pentru ca reprezentanții statului să nu fie partizanii unui grup de interese, separația puterilor interzice puterii le­gis­lative să dicteze magistratului conținutul unei decizii judecătorești.

 

We the People se exprimă, în tradiția americană, prin­tr-un document-cadru lung de numai cinci pagini: Cons­tituția. Conținutul aces­tui text formidabil, redactat în toamna lui 1787, rămâne, până astăzi, neschimbat. Pr­o­vo­cările timpului prezent — cum ar fi răz­boa­iele sau crizele economice ciclice — pri­mesc un răspuns de tip roman: plebiscite, alegeri regulate sau extraordinare, dar și acțiuni ale societății civile exprimate fără cenzură într-o presă liberă. În acest fel, se menține echilibrul între stat și societate, între cetățenie (fapt public) și confesiune (identitate privată), între lucrurile per­ma­nente (valorile republicii) și interpretările tre­cătoare (vizibile în agenda poli­ti­cie­ni­lor).

 

În toate situațiile, legea tratează individul ca pe o persoană unică și irepetabilă, iar nu drept reprezentant al unui club, al unui trib sau al vreunei religii. Deși pro­fe­sează neutralitatea metafizică, magistraţii nu și-au pierdut niciodată sentimentul sa­crosanct al datoriei față de cetățenii na­țiu­nii pe care o reprezintă. Unde găsim sur­sa de inspirație pentru autorii Constituției ame­ricane? În ordinea firii. Pentru Tho­mas Jefferson, legea naturală reflecta un set de valori transcendente. Deloc întâm­plător, pășind pe treptele Curții Supreme a Statelor Unite ale Americii, fiecare ju­decător poate revedea chipul lui Moise și imaginea Tablelor Legii.

 

Magistraţii știu bine că nu sunt chemați să pronunțe o judecată personală, de gust. O judecătorie nu este o ga­le­rie de artă. Procesul deli­be­rativ nu se raportează la idolii forului, nici la părerile subiective ale unui absolvent de școală, ci doar la instanța trans­cen­dentă a ordinii naturale. Decizia pedepsirii răufăcătorului și hotărârea de-a despăgubi victima presupun, laolaltă, discriminarea atentă între declarații și fapte, ca și de­tec­tarea nuanţei intenționale a acțiunii incri­minate. Sentința asupra oricărei situații particulare se raportează, fără excepție, la caracterul general al legii. Circumstanțele atenuante sau agravante sunt, prin de­fi­ni­ție, secundare. Extraordinara complexitate a actului hermeneutic pe care se bazează de­cizia judecătorească arată diferența sub­tilă dintre teocrația neroadă a lui Abu Bakr al-Baghdadi, Syed Farook sau Tash­feen Malik și democrația liberală profesată de John Adams, Benjamin Franklin sau George Washington.

 

Nu suntem la prima contestare a ordinii legale. Prin violență, crimă și rapt, le­ni­niștii sau naziștii au negat existența unui jus gentium. Partidele totalitare născute în inima Europei au abolit referința la drepturile fundamentale ale omului. Re­gi­mul constituțional din Rusia sovietică sau decretele Germaniei hitleristă s-au așezat, fără rușine, împotriva firii. Pentru cate­go­rii largi de cetățeni, cum ar fi țăranii în­stăriți sau comercianții evrei, Partidul conducător a abolit dreptul la proprietate și, poate doar un ceas mai târziu, dreptul la viață. O lume bazată pe abuz și fără­de­lege a înlocuit ordinea legală, întemeiată pe demnitatea persoanei.

 

Lumea românească s-a întâlnit cu spec­trele totalitarismului și după 1989. Deloc întâmplător, lovitura de stat orchestrată de Ion Iliescu s-a bazat pe relativizarea le­găturii între legea naturală și moralitatea publică. În absența sentimentelor de vi­no­văție, lustrația a fost blocată. Sângeroasele mineriade s-au născut din decizia statului de-a recurge, cinic și foarte explicit, la mij­loace extralegale de reprimare a cetă­țe­nilor inocenți. Până și astăzi, la vârful Par­chetului General din România se află un procuror care a participat în timpul Re­voluției la represiunea protestatarilor anti­co­muniști. Ce pildă, vă întreb, primesc viitorii magistrați aflați astăzi pe băncile facultății?

 

Când justiţia statului func­ţio­nea­ză, membrii societăţii se simt pro­tejaţi. Când judecata e amâ­nată ad infinitum, valorile car­dinale — cum ar fi libertatea sau dreptatea — sunt bulversate. În absența unui Nürnberg al comunismului, am sfârşit prin a ignora victimele, arătând mai degrabă compasiune faţă de călăi, se­curiști, propagandiși și proletcultiști. Sunt la modă astăzi epitaful iertător și necro­logul lăcrămos. Amnezia și-a luat drept aliat minciuna. Îngropăm cu onoruri avo­cații fărădelegii.

 

Ar fi bine să ne revenim și să mergem mai departe cu dosarele crimelor împotriva umanității. De ce? Pentru că sentințele ju­decătorești stabilesc un precedent şi im­plementează o pedagogie națională. Nu­mai așa descoperim ce calități morale trebuie să aibă procurorii Ministerului Pu­blic sau judecătorii Înaltei Curți. Ați spus rațiune și discernământ? Da. Înțelepciunea este un alt nume dat inteligenței sociale. Din acest motiv, nu pot accepta rela­ti­vismul etic îmbrățișat de toți progresiștii sau ne­o­marxiștii care dizolvă orice dis­tincţie între bine şi rău, între urgent și im­portant, între improbabil, fals sau ade­vă­rat.

 

Astăzi, mai mult decât oricând, civilizația euro-atlantică trebuie să-și apere ordinea legală împotriva eroziunii relativiste din interior și a barbariei din afară.

revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

PoliticOvidiu Nahoi: România, în fața unei șanse istorice. Putem face saltul spre dezvoltare?

EconomieDaniela Şerban: Cum va merge bursa

ExternAndreea Paul: Industria 6.0. O lecție de viziune finlandeză

SocialSorin Cîmpeanu, ales preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei

EvenimenteAntonia Colibășanu, la lansarea volumului ‘Pandemia si Economia – Ce urmează?’ de acad. D. Daianu

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialRadu Craciun: Teoria absurdului



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe