Mihai Precup: Nu cred că vor fi noi taxe; accentul trebuie pus în perioada următoare pe colectare şi digitalizare

Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Mihai Călin Precup, susţine că nu vor fi noi taxe în perioada următoare şi afirmă că accentul ar trebui pus pe colectare şi pe digitalizare.
„Nu cred că vor fi noi taxe. Cred că marea provocare şi marele accent va trebui să fie pus în perioada următoare şi în anii următori în ceea ce priveşte colectarea. Eu personal nu cred că dacă vom creşte taxele va avea un impact pozitiv asupra colectării. Cred că digitalizarea este elementul cheie în termen de creşterea capacităţii de colectare a statului român, atât în ceea ce priveşte culegerea în timp real a informaţiilor, cât şi o comunicare mai bună cu contribuabilul, astfel încât să creştem conformarea voluntară”, a declarat Mihai Călin Precup, la evenimentul „ZF ESG Summit 2023: Cum dezvoltăm business-uri sustenabile?”.
El a precizat că doar 13% din deşeurile din România sunt reciclabile şi 69% din deşeuri ajung să fie depozitate în rampe ecologice. În aceste condiţii, trebuie realizate multe investiţii pentru a avea o economie sustenabilă şi circulară, mai ales că la nivel european se doreşte ca în 2050 economia să devină neutră din punct de vedere ecologic, fapt care va presupune investiţii suplimentare, a transmis Precup.
Acesta a mai vorbit despre intenţia Ministerului Finanţelor de a emite obligaţiuni verzi, menţionând că România nu a emis până acum astfel de titluri.
„Avem un comitet interministerial pentru a identifica proiectele investiţionale, urmând ca Ministerul Finanţelor să emită acele obligaţiuni verzi şi să se finanţeze pe piaţa de capital. Mă aştept ca aceste costuri să fie în linie cu ceea ce se finanţează statul astăzi. Însă, marele avantaj va fi că vom avea oportunitatea să diversificăm baza de investitori care vin să subscrie obligaţiuni verzi, spre deosebire de obligaţiunile tradiţionale emise de către Ministerul Finanţelor. Mai ales că sunt foarte multe fonduri din Londra, din afară, care ar dori să investească în România, dar poate nu au în politica lor investiţională strategică partea aceasta a Europei, poate economii emergente, dar în schimb au în politica lor investiţională investiţii în obligaţiuni verzi”, a adăugat Mihai Călin Precup, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.
Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe