Mihai Tănăsescu: BEI a acordat CEC Bank un împrumut de 100 de milioane de euro pentru IMM-uri și primării
Banca Europeană de Investiții /BEI/ și CEC Bank au semnat, joi, un acord de împrumut de 100 de milioane de euro pentru cofinanțarea proiectelor IMM-urilor și ale administrațiilor publice locale din industrie, servicii, turism și infrastructură.
„Această sumă, de 100 de milioane de euro, reprezintă suma maximă pe care BEI a acordat-o unei instituții românești. Asta arată că există o voință puternică în a introduce acești bani în economie, există o atractivitate din partea băncilor și, nu în ultimul rând, există o încredere care s-a consolidat în timp”, a declarat vicepreședintele BEI, Mihai Tănăsescu.
El a spus că, până la finalul acestui an, BEI va acorda României finanțări de circa 600 milioane euro, ceea ce reprezintă o creștere de 20% față de anul trecut, iar anul viitor se va concentra foarte mult pe finanțarea sectorului energetic.
Creditul acordat CEC Bank vine după ce banca locală a utilizat împrumutul de 45 milioane de euro acordat anul trecut de BEI pentru finanțarea IMM-urilor și firmelor medii, din care banca a finanțat peste 100 de proiecte din domenii precum producție, agricultură, comerț, servicii, construcții sau producție de energie verde.
Împrumuturile cu fonduri BEI pot fi atrase de IMM-uri le cu până la 3.000 de salariați și de administrațiile publice locale. Ca noutate, pot solicita astfel de credite și IMM-urile care au angajat sau intenționează să angajeze un tânăr, cu vârstă sub 25 de ani (5 tineri în cazul firmelor cu cel mult 3.000 de salariați) în ultimele/următoarele șase luni, dar și o firmă deținută sau administrată de o persoană tânără sau o companie care oferă training vocațional pentru personalul tânăr.
Creditele se acordă în lei sau euro, cu o valoare de 50%-100% din costurile eligibile ale proiectului, dar nu mai mult de 12,5 milioane de euro. Valoarea maximă a proiectului trebuie să fie de 25 milioane euro. Creditele au o maturitate de 12/15 ani, cu până la 4 ani de grație, iar costurile au o marjă de dobândă cu 0,5 puncte sub împrumuturile standard.
BEI finanțează IMM-urile românești prin intermediul a 14 instituții financiare, care operează atât în sectorul public, cât și cel privat. Banca a creditat anul trecut IMM-urile cu 174 milioane euro, firmele având peste 41.000 de angajați.
De la începutul activității în România, BEI a acordat finanțări de 10 miliarde euro, reprezentând 7,3% din PIB-ul României.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


