Mihail Neamţu a participat la conferinţa Freedom Summit organizată la Oxford de European Young Conservatives (EYC)
La invitaţia lui Daniel Hannan (MEP), Mihail Neamţu a participat în acest sfârşit de săptămână la conferinţa Freedom Summit organizată la Oxford de European Young Conservatives (EYC), grup fondat de Andrew Rosindell (MP) în 1993 şi patronat de Lady Thatcher. EYC este partener al Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR).
La conferinţă au mai participat Matt Kibbe (Preşedinte şi CEO – FreedomWorks), Rt Hon Dr Liam Fox (MP şi fost secretar de stat al Apărării), John Redwood (MP), Tom G. Palmer (Senior Fellow – Cato Institute).
AECR militează pentru reforma radicală a Uniunii Europene şi are ca obiectiv răspândirea valorilor conservatoare. AECR activează alături de Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni în cadrul Parlamentului European şi este asociată partidelor naţionale şi think tank-ului New Direction. AECR este recunoscută şi sponsorizată parţial de către Parlamentul European.
Obiectivul prioritar al tuturor activităţilor AECR este acela de a implementa Declaraţia de la Praga. Începând cu anul 2009, AECR a găzduit sau a participat la o serie de evenimente şi activităţi care îşi propun să dezvolte relaţiile AECR cu membrii Parlamentului European, cu membrii parlamentelor naţionale, cu conducerea şi cu membrii partidelor constitutive, precum şi să recruteze şi să implice noi membri şi afiliaţi.
Declaraţia de la Praga
Conştient de necesitatea urgentă de a reforma Uniunea Europeană pe bazele eurorealismului, deschiderii, responsabilităţii şi democraţiei, într-un mod care respectă suveranitatea naţiunilor noastre şi care se concentrează asupra redresării economice, creşterii şi competitivităţii, Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni împărtăşeşte următoarele principii:
Economie de piaţă, comerţ şi concurenţă libere şi corecte, reglementare minimală, taxare scăzută şi guvern restrâns ca ultimi catalizatori pentru libertatea individuală şi prosperitatea personală şi naţională.
Libertatea individului, mai multă responsabilitate personală şi o mai mare răspundere democratică.
Rezerve sustenabile de energie curată cu accent pe securitatea energetică.
Importanţa familiei ca temelie a societăţii.
Integritatea suveranităţii statelor naţionale, opoziţia faţă de federalismul UE şi respectul reînnoit pentru adevărata subsidiaritate.
Valoarea prioritară a relaţiei transatlantice de securitate într-un NATO revitalizat şi sprijinul pentru democraţiile tinere din întreaga Europă.
Controlul eficient al imigraţiei şi stoparea abuzului de procedurile de azil.
Servicii publice eficiente şi moderne şi grijă faţă de nevoile comunităţilor rurale şi urbane.
Sfârşitul risipei şi al birocraţiei excesive şi angajamentul pentru mai multă transparenţă şi probitate în instituţiile UE şi în utilizarea fondurilor UE.
Respect şi tratament echitabil pentru toate statele membre UE, noi şi vechi, mari şi mici.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


