***

Primul meu șef din presă m-a învățat, printre altele, următorul lucru: când are loc un eveniment tulburător, care afectează pe toată lumea și care presupune o avalanșă de știri, soluția, de la un moment dat, nu e să rămâi conectat, de teamă că ai putea rata ceva, ci să ieși din fluxul noutăților și să te gândești.

Pur și simplu, să stai să te gândești. Să cauți firul roșu, rădăcina fenomenului, să încerci să unești informațiile ce par disparate.

Astăzi m-am gândit, poate pentru prima dată cu adevărat, la cele două campanii dominante din „spațiul românesc” al rețelelor de socializare.

Prima campanie, cea de anul trecut, poate fi rezumată prin expresia „pe vremuri eram săraci, dar fericiți”.

A doua campanie, mai recentă, aflată încă în derulare, este construită pe linia „am făcut lucrul X, dar nimeni nu apreciază”.

Să o luăm temeinic. Să începem cu elementele comune ale celor două campanii.

*

1) Ambele campanii au fost întreprinse pe parcursul mai multor luni de zile.

2) Ambele campanii au avut surse multiple, fiind potențate în grupuri formate din zeci de mii sau chiar sute de mii de followers.

3) Ambele campanii se adresează inconștientului colectiv cu un mesaj aparent benign.

*

În ceea ce privește prima campanie, ce știm sigur este că:

– imaginile folosite erau din anii 50-60-70, o mare parte fiind de proveniență sovietică;

– asta înseamnă că grupul-țintă a fost format din persoane trecute de 40 de ani, care au amintiri din perioada comunistă;

– reacția care se induce prin repetarea obsesivă a presupusei simplități care ar fi caracterizat viața de atunci este că prezentul este mult prea complicat;

– ceea ce dovedesc că știu coordonatorii acestei campanii este că, pe măsură ce trecutul se îndepărtează, mintea alege să selecteze cu precădere latura bună a evenimentelor.

Citat:

„Ceea ce învățăm din trecut este să sporim calitățile amintirilor noastre viitoare, nu neapărat ale experienței noastre viitoare. Aceasta este tirania eului nostru evocator.” (Daniel Kahneman, din volumul „Gândire rapidă, gândire lentă”.)

Efect principal asupra inconștientului colectiv:

„Îmi doresc ca viața să redevină simplă și inteligibilă, fiindcă nu mai suport lumea asta imposibil de înțeles”.

*

În ceea ce privește a doua campanie, ce știm sigur este că:

– imaginile folosite sunt create cu softuri de inteligență artificială;

– o bună parte din conturile care le lansează au nume chinezești sau asiatice;

– reacția care se induce prin repetarea obsesivă a expresiei „dar nimeni nu apreciază” este că nu ești singurul nefericit, fiindcă o mulțime de oameni simpli, „la fel ca tine”, se simt insignifianți, dați la o parte, ignorați;

– ceea ce dovedesc că știu coordonatorii acestei campanii este că, la nivel global, rețelele de socializare induc sentimentul de a fi lăsat în urmă, sentimentul că, orice ai face, nu e suficient, fiindcă sunt alții, cu vieți paradisiace, a căror fericire nu ai cum s-o atingi.

Efect principal asupra inconștientului colectiv:

„Îmi doresc ca viața mea să conteze, să fiu și eu cineva, să fiu băgat cumva în seamă, să afle și despre mine lumea că exist.”

*

Să sintetizăm. Efectele mentale ale celor mai importante două campanii derulate în ultimul an asupra adulților români prezenți în rețelele de socializare constau în:

1) inducerea ideii că prezentul trebuie să fie respins și că soluția s-ar găsi în trecut;

2) inducerea ideii că soluția pentru lipsa ta de importanță, ca om, este să îi descoperi și să li te alături celorlalți nefericiți-insignifianți.

Pe scurt, nefericiți din toate zările, uniți-vă! Dărâmați prezentul!

*

Și-acum, esențialul:

– cine ar avea atât banii, capacitatea de coordonare, serverele, cât și, mai ales, specialiștii în psihologie colectivă, în mentalități și neuroștiințe, pentru a concepe, executa și întreține cele două campanii?

Să gândim simplu: un actor privat sau un actor statal? Și dacă răspunsul este „actor statal”, ce actor se potrivește primei campanii și ce actor se potrivește celei de-a doua campanii?