Mircea Geoană: Apel către adevăraţii oameni de Stânga din Parlamentul României
de Mircea Geoană
Dezbaterea prelungită din jurul Codului Fiscal s-a concentrat, în principal, asupra problemei deficitului pe care aprobarea acestuia ar antrena-o. Din păcate, propunerea de Cod Fiscal, ca şi coregrafia politică din jurul reexaminării au exclus argumentele de natură socială şi economică.
Dragi colegi,
Într-o deja lungă tradiţie, interesele marelui capital devin ortodoxie economică, iar orice încercare de a aduce argumente în favoarea celor care îşi câştigă existenţa din muncă este ignorată aproape complet. În orice conversaţie legată de politica economică şi fiscală, noi, oamenii politici de stânga, trebuie să fim apărătorii intereselor salariaţilor, pensionarilor şi ai tuturor celor care trăiesc din muncă.
Din păcate, şi la dezbaterea privind Codul Fiscal, acest autism ideologic şi reflex de predare în faţa argumentelor dreptei politice (care, în esenţă, propovăduieşte faptul că dacă realizăm condiţii avantajoase de reproducere a marelui capital, în mod automat, prosperitatea se va „prelinge” şi la masa largă a populaţiei) au prevalat în gândirea „celui mai pro-business guvern”.
Vocea sindicatelor – ca reprezentanţi ai salariaţilor – a fost sistematic ignorată. Iar, puţinii economişti de stânga au fost acoperiţi de valul de comentarii neoliberale care domină piaţa ideilor din România şi, din păcate, însăşi ideologiile partidelor aşa-zis de stânga din România.
Cum poate fi acest Cod Fiscal de stânga, când 70% din deficitul creat de reducerea de TVA este acoperită din anularea deducerilor existente pentru CAS la salariaţi, pensionari şi persoane cu activităţi independente?
Cum poate fi acest Cod fiscal votat de parlamentarii PSD şi UNPR, cel puţin „în acte ” politiceni „progresişti”, când aprobarea Codului Fiscal ar antrena o scădere a salariilor lunare şi a pensiilor cu între 10 şi 26 de lei/lună? Cum ar putea fi votat un Cod fiscal care perpetuează o politică ultra-liberală de supra-impozitare a muncii şi de relaxare fiscală exclusiv asupra capitalului, când România are cea mai înaltă rată de impozitare a muncii din Europa, iar aportul salariilor este abia la o treime din PIB, faţă de o medie europeană de aproape de 50%?
Revenirea la TVA de 19% (dacă cineva mai vorbeşte de “Dreptate până la capăt”), reducerea CAS cu câte 2,5% în mod egal pentru angajaţi şi angajatori şi anularea eliminării deductibilităţilor pentru salariaţi, pensionari şi persoane cu activităţi independente sunt propunerile pe care confederaţiile sindicale şi PSRO le consideră ca reprezentând soluţia pentru un Cod Fiscal echilibrat, în care munca şi capitalul, prudenţa macroeconomică şi creşterea economică sănătoasă şi corect redistribuită în societate îşi găsesc un just echilibru.
Colegi şi prieteni de crez politic şi ideologic,
Fac un apel ca votul nostru, al adevăraţilor oameni de stânga din Parlamentul României, să înceteze să mai fie o simplă formalitate. Votul din Senat şi Camera Deputaţilor privind Codul Fiscal este un adevărat test al identităţii noastre ca oameni politici şi reprezentanţi ai celor care ne-au votat pentru a le apăra interesele în astfel de momente cruciale. În forma convenită între liderii voştri şi cei din dreapta eşicherului politic, Codul Fiscal nu este decât o prelungire a unei filosofii fiscale şi a unui model economic care, de mai bine de un deceniu, răsplăteşte pe cei puţini şi pedepseşte pe cei mulţi şi care perpetuează o societate a inegalităţilor, polarizării şi excluziunii sociale. Indiferent dacă economia creşte sau se contractă, răsplata este pentru cei bogaţi, iar „strânsul curelei” pentru cei mulţi.
Arătaţi cine sunteţi, care vă sunt adevăratele convingeri şi pe cine reprezentaţi în Parlamentul ţării!
Al vostru, dincolo de politică şi false dispute,
Mircea Geoană
Ultima ora:
ObservatorRadu Hanga: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor, consideră preşedintele Bursei de la Bucureşti
PoliticKelemen Hunor crede că trebuie găsită „o a treia cale” în ceea ce priveşte candidatul la alegerile prezidenţiale
EconomieRadu Hanga: Companiile locale şi regionale vor deveni tot mai importante în viitor, consideră preşedintele Bursei de la Bucureşti
ExternLuca Niculescu: Drumul României către OCDE, posibil și grație alegerilor făcute. Aderarea rămâne al treilea obiectiv național după UE și NATO
SocialClaudia Nicolae, Victor Vevera: ICI București și Agerpres extind proiectul „Aplicație AI – Știrile Agerpres” la nivel regional, un demers ce marchează extinderea utilizării inteligenței artificiale în fluxurile de știri regionale
EvenimenteAlexandra Dobre: Am bucuria de a vă invita la un moment special pentru mine!
EditorialAlexandru Grumaz: Rebelii deraiază „Gambitul Sirian”
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe