Mircea Geoana: China, Romania si un nou Drum al Matasii

A doua cea mai mare economie din lume se pregateste sa isi schimbe liderul si isi stabileste noi tinte de guvernare. Dublarea PIB-ului per capita pana la incheierea acestui deceniu este printre cele mai ambitioase dintre acestea, iar cu o rata de crestere anuala de aproape 10% sustinuta de la liberalizarea din anii 90 pana anul trecut, China are sanse sa se apropie de acest obiectiv formidabil.
Relevanta planurilor Chinei pentru economia mondiala a devenit evidenta. Cu un model de dezvoltare bazat pe investitii masive si exporturi la o scara de neegalat, cresterea Chinei pare de neoprit. Chiar si cu o incetinire a cresterii, implicarea chineza in economia, comertul si finantele internationale este doar de natura sa sporeasca.
Relatia bilatera romano – chineza are o traditie solida, de peste 60 de ani de cooperare sustinuta. De altfel, Romania a fost prima tara europeana cu care China a semnat un parteneriat direct inca din 2004, Parteneriatul Amplu de Prietenie si Cooperare, cu intentia de a face din Romania principala cale de intrare catre Europa. Au fost agreate diverse proiecte majore precum centura Bucurestiului, podul de peste Dunare de la Macin sau proiecte in telecomunicatii.
Interesul de a intensifica relatiile economice si comerciale cu acest gigant asiatic a fost sublinat iarasi in 2009, cand omul care urmeaza a fi noul lider al Chinei, domnul Xi Jinping, ne-a facut o vizita oficiala.Inca de pe atunci, in cadrul intalnirii de la Senat, am discutat cu domnul Xi Jinping despre intentia de a dezvolta o relatie mai pragmatica cu acesta putere mondiala. Am reluat tema si in 2011, cu ocazia vizitei vice-presedintelui Comitetului National al CCPPC, domnul Chen Kuiyuan, care ne-a asigurat de interesul Chinei in piata romaneasca.
Astazi China are un Parteneriat multilateral cu UE si este foarte activa in tarile din regiune, semnand un parteneriat strategic cu Polonia chiar anul trecut. Tot in Europa Centrala si de Est a semnat acorduri de finantare pentru trenuri de mare viteza cu Bulgaria si Ungaria, a lansat un hub de comert si servicii la Budapesta si a cumparat facilitatile portuare din Pireu.
In timp ce China isi diversifica optiunile, noi ramanem in urma. Proiectele acordate in 2004 au ramas la nivel declarativ, tarile vecine fiind mai a(tra)ctive si prompte in materializarea proiectelor pactate. Vedem ca, la randul lor, companii europene si americane fac afaceri importante in si cu China, iar vizitele presedintelui sau premierului chinez in strainatate se soldeaza cu contracte de miliarde. Privite de la noi, pare ca fiecare generatie de lideri chinezi se indeparteaza de intimitatea relatiei speciale cu Romania, devenind mai pragmatici si mai globali.
Totusi, putem reveni din urma. Romania are in continuare avantajul geostrategic si valoroasa sansa de a se pozitiona ca un partener economic si comercial al Chinei in regiune, aceasta fiind o componenta esentiala a diversificarii parteneriatelor de investitii si a pietelor de export, o masura necesara pentru redresarea economica. Avem un potential unic prin ruta Marea Neagra – Dunare ca punct de intrare in Europa.
Intarirea comertului cu China, dar si cu Eurasia, necesita urgente investitii de infrastructura in sectorul transportului de marfuri. Ruta Marea Neagra – Dunare ca poarta de intrare in Europa ramane mult sub-utilizat, aceasta cale reprezentand in actualitate doar 1% din totalul marfurilor importate in UE dinspre regiunea Eurasiatica.
Performanta economica si predictabilitatea politica a Chinei o situeaza ca un partener economic si comercial remarcabil. Aceasta legatura este o oportunitate vitala pentru slabita economie romaneasca. Ruta de transport este doar una dintre posibilitatile de expansiune a legaturilor economico-comerciale. O foarte importanta alta o reprezinta investitiile in diverse sectoare productive si de servicii, pentru care investitori chinezi si-au manifestat interesul. Acestea sunt proiecte pe termen mediu si lung care sunt de natura sa contribuie la dezvoltarea economiei pentru multi ani de acum incolo.
Am mai spus-o si o voi repeta de cate ori este nevoie: gandirea pe termen mediu si lung este singura optiune de planificare care asigura o crestere sustenabila. Improvizatiile si logica stop-and-go dezvaluie lipsa de viziune asupra valorificarii potentialului imens al Romaniei. Este nedrept sa avem resurse si sa ne le punem in cel mai bun folos. China are un extraordinar apetit pentru investitii iar noi avem extraordinare resurse si proiecte de dezvoltare. Sa nu mai irosim oportunitatile.
Articol publicat pe www.mirceageoana.ro
Ultima ora:

ObservatorOana Șerban: Biopolitica azi – Cum ne controlează statul în numele siguranței?

PoliticVictor Negrescu: UE mai face un pas important – apărarea europeană primește un nou cadru de finanțare

EconomieRadu Hanga: Trebuie să începem să vorbim cât mai simplu despre investiţii şi să avem produse potrivite fiecăruia pentru a creşte lichiditatea

ExternOvidiu Nahoi: Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni

SocialAndrei Muraru: Revoluția lui Nawaf. În memoria lui Nawaf Salameh, un vizionar care a pus suflet în promovarea României

EvenimenteHoria Răzvan Botiş a primit premiul „In Memoriam Bogdan Gavrilă”

EditorialGrațian Mihăilescu: Ce-ar fi dacă Bucureștiul s-ar schimba în doar două zile? Soluții concrete, inovatoare și inspiraționale pentru un viitor urban mai verde și sustenabil la festivalul care reinventează relația oamenilor cu mediul urban

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, pr. prof. Ion Buga (sezonul 5, episodul 11)
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe