OraNoua.ro
Publicat în 22 iunie 2016, 16:17 / 223 elite & idei

Mircea Geoană: Consecinţele unui Brexit ar fi absolut colosale

Mircea Geoană: Consecinţele unui Brexit ar fi absolut colosale

Un eventual Brexit ar avea consecinţe cumplite pentru proiectul european, ar tăia aripile şi aşa destul de ofilite ale UE. Iată ce declară la RFI Mircea Geoană, fost ministru de Externe. În opinia sa, chiar dacă ar rămâne în UE, Marea Britanie se va transforma într-un avocat extrem de vocal, care va pleda pentru preluarea prerogativelor Bruxellesului de către alte ţări europene.

Mircea Geoană crede că un eventual Brexit ar avea consecinţe colosale: „Consecinţele sunt absolut colosale şi aş îndrăzni să spun indiferent de rezultat. Chiar dacă tabăra pentru a rămâne în Europa a luat un mic avans ieri, este posibil ca emoţia produsă de asasinarea odioasă a parlamentarei laburiste Jo Cox să fi contribuit la o emoţie care ajută poate un pic tabăra rămânerii în UE, dar ieşirea din UE va reprezenta probabil varianta cea mai proastă din două variante proaste. Cea mai proastă pentru consecinţele economice, financiare şi geopolitice. Marea Britanie este o ţară din G7, este capitala necontestată a serviciilor financiare din această parte a lumii, este o putere militară încă importantă, este un aliat în NATO de prim rang”.

Senatorul PSRO anticipează că vor exista consecinţe „cumplite şi pentru proiectul european, mai ales dacă se votează pentru ieşirea din UE, urmează ani complicaţi (…), iar proiectul european va suferi o lovitură n-aş îndrăzni să spun mortală, dar una care va tăia aripile şi aşa destul de ofilite după criza euro, după criza financiară şi după criza migraţiei, asta ne-ar mai trebui în Europa, o lovitură de o astfel de magnitudine”.

Mircea Geoană spune că „în mod clar, dacă Marea Britanie rămâne, ea va încerca să formeze, să forjeze şi să promoveze un fel de consens britanic în interiorul UE, va încerca să-şi ia adepţi şi vor fi nu puţini cei care vor fi tentaţi să meargă pe o variantă în care să se preia de la Bruxelles de o manieră sistematică, de o manieră programatică, în jurul unui vârf de lance atât de puternic cum este Marea Britanie, a prerogativelor pe care Bruxellesul le-a acumulat. Va fi o ofensivă permanentă, tăcută sau mai vocală împotriva teocraţiei, nu a birocraţiei de la Bruxelles. Va fi Marea Britanie vârful de lance care va spune nu intraţi în zona euro, pentru că este periculos şi nu aveţi amortizoare în caz de criză financiară. Marea Britanie se va transforma într-un avocat extrem de vocal şi de ce nu, cu ceva rezonanţă, inclusiv în ţări fondatoare ale Uniunii Europene, cum este cazul Franţei, unde anul viitor vor fi alegeri”.

http://www.rfi.ro/politica-87816-mircea-geoana-consecintele-unui-brexit-ar-fi-absolut-colosale

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe