Adriana
Publicat în 10 aprilie 2013, 12:43 / 347 elite & idei

Mircea Geoana: Fumul alb al procurorilor, sensul sacrificării unei mutări şi România în şase luni în Schengen

Mircea Geoana: Fumul alb al procurorilor, sensul sacrificării unei mutări şi România în şase luni în Schengen
+ Observator

Rezolvarea subiectului procurorilor este esenţială pentru declanşarea ofensivei de primăvară – politică, diplomatică, intelectuală şi de afaceri – pentru recâştigarea unei bune reputaţii a României în Europa şi în lume.

După ce se va pronunţa CSM – şi ar fi bine să o facă pe cât de rapid este posibil, sunt toate premisele să vedem fum alb în legătură cu numirea procurorilor. Preşedintele a dat semnalul necesar că va pune capăt acestui circ energofag atunci când va avea decretele pe masă. Aşa cum este esenţial să expediem acest subiect pentru a ne concentra pe economie şi pe locuri de muncă, la fel de important este să culegem dividendele europene ale sacrificiului tactic pe care l-a făcut premierul. Numirea şi validarea unor procurori a căror independenţă să nu fie pusă sub semnul îndoielii este un element esenţial în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Ştim că, oricât ar fi de nedrept, fără un MCV ireproşabil în următoarea perioadă poarta Schengen nu ni se va deschide. La fel ştim că, având MCV atârnat la gât, nici intrarea în Euro – oricât de ipotetică pare ea astăzi, în contextul crizei din flancul sudic al zonei Euro – nu va fi mai mult decât o aspiraţie.

www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

PoliticSorin Cucerai: Tocmai criza majoră prin care am trecut a transformat instituțiile în aliați ai reformei

EconomieKaroly Borbely: Hidroelectrica, cea mai mare companie din România, anunță investiții uriașe în 2025

ExternValentin Lazea: Greșelile Europei ideologice și soluțiile de corecție

SocialIonuț Stanimir: Fiti calmi si mergeti mai departe! Frica nu e o moneda

EvenimenteAlexandru Nazare, la BLACK SEA FORUM

EditorialRadu Puchiu: 𝗜̂𝗻𝘃𝗶𝗻𝗴𝗮̆𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitată, Bianca Ionescu-Ballo (sezonul 5, episodul 5)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe