de Mircea Geoană

Dacă înlocuirea Secretarului de Stat Hillary Clinton (posibil candidat la alegerile pentru Casa Albă din 2016) cu John Kerry, fostul candidat prezidențial din 2008 și președinte al Comisiei pentru Relații Externe din Senat, era anticipată, numirea ex-senatorului republican de Nebraska, Chuck Hagel, ca Secretar al Apărării a venit ca o surpriză, deși tradiția de a numi la Pentagon reprezentanți moderați ai partidului advers exista. Chiar Barack Obama l-a păstrat pe Robert Gates, Secretarul Apărării din Administrația Bush, iar Bill Clinton l-a „împrumutat” pe senatorul republican Bill Cohen pentru aceeași funcție.

Există o încercare a oricărei Administrații de a păstra caracterul bipartizan al zonei de securitate națională. Chuck Hagel este un erou, primul în astfel de funcție, al războiului din Vietnam (și astăzi mai are câteva schije în piept de la un glonț). A lucrat cu tânărul senator Barack Obama în primul (și singurul) său mandat de senator,  însoțindu-l într-o delegație senatorială în Afganistan în iulie 2008.

Dacă nimeni nu contestă experiența și eroismul lui Chuck Hagel, pozițiile sale au antrenat un baraj de critici pe care mașina de propagandă a Casei Albe încearcă să o descurajeze. El este văzut ca fiind anti-Israel (prin recomandarea de a se începe dialogul cu Hamas și Hezbollah), prea moderat în cazul Iranului și și-a exprimat opoziția la audierea în Senat a candidaturii unui ambasador homosexual. Mai mult, deși considerat astăzi drept un independent politic, republicanii conservatori promit o audiere „la sânge” a fostului lor coleg. Chiar și John McCain, cu care Hagel are o relație de prietenie îndelungată, anunță o audiere furtunoasă.

În prezent președinte al think-tank-ului Atlantic Council, Chuck Hagel cunoaște și apreciază România, pe care a vizitat-o ultima oară în 2009. A fost unul dintre cei mai apropiați susținători ai aderării României la NATO. Cunoaște și apreciază valențele strategice ale României, rolul, calitatea și caracterul armatei române. Soția sa, Lilibeth, a vizitat țara noastră în 1998 și îi păstrează încă o frumoasă amintire.

Numirea lui Chuck Hagel, dincolo de calitățile și poziționarea sa politică, reprezintă un indiciu al modului în care Barack Obama vede marile probleme strategice ale mandatului său, care începe pe 20 ianuarie. Este mai nuanțat în relația cu Israelul, poate și ca o formă de atenționare pentru interferențele pe care premierul Netanyahu le-a avut în campania prezidențială americană, dar și ca o consecință a schimbărilor masive din Egipt și spațiul Orientului Mijlociu și a complexității dosarului nuclear iranian. Un veteran de război va putea veghea ca retragerea americană și a NATO din Afganistan din 2014 să nu destabilizeze o altă regiune sensibilă, în care Rusia și China au început deja competiția pentru supremație strategică. Și, mai ales, un om credibil, în fața inevitabilei reduceri a bugetelor destinate Apărării în anii care vin, în condițiile deficitelor colosale ale Statelor Unite, și a opțiunilor dificile pe care o astfel de evoluție le implică.

Dacă Hillary Clinton vorbea în noiembrie 2011 de „pivotul” către Asia pe care SUA trebuie să îl execute, un politician crescut în era Războiului Rece, ca și John Kerry de altfel, va reprezenta și o nouă șansă pentru relația transatlantică și pentru viitorul NATO. Și pentru zona noastră, cuplul Hagel-Kerry, alături de noul director CIA, John Brennan – un colaborator apropiat al lui Obama, specialist în contraterorism, reprezintă un atu, cunoscând zona, rezervați față de intențiile strategice ale Rusiei în regiune și susținători ai continuării sistemului antirachetă. Deci, pe când Chuck Hagel la Deveselu?

Mircea Geoană este președintele Institutului Aspen România.