Matei Bogdan
Publicat în 15 iunie 2021, 13:33 / 51 elite & idei

Mircea Geoană: Riscăm ca avantajul tehnologic al NATO să fie oarecum în erodare. China investește în fuziunea dintre stat și privat

Mircea Geoană: Riscăm ca avantajul tehnologic al NATO să fie oarecum în erodare. China investește în fuziunea dintre stat și privat

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Digi24, după Summitul de la Bruxelles, că deși Alianța Nord-Atlantică are un avantaj tehnologic care a făcut-o lider mondial, acesta riscă să se “erodeze”. Oficialul NATO a explicat, pe de altă parte, că China investește “sistematic în această fuziune între stat și privat, mobilizează resurse, care nu sunt doar cele private sau nonguvernamentale, academice, cum facem noi în occident, ci pune și statul împreună cu acest complex civil, privat, militar”.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Mulțumim pentru acest interviu exclusiv, imediat după încheierea summit-ului NATO. Avem aici documentul cu toate concluziile, 79 de puncte. Aș vrea să încep cu prezența președintelui american, Joe Biden, care a spus că “America is back”, a resubliniat faptul că America susține în continuare tot ceea ce înseamnă NATO și aliații săi. Întrebarea este dacă nu cumva această susținere vine și cu mai multă responsabilizare a aliaților din UE?

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO„E formidabil să poți să reunești familia NATO în persoană. Liderii noștri au venit. În sfârșit ne întâlnim în condiții mai aproape de normal. Prezența în premieră la un summit NATO a președintelui Biden reprezintă un moment foarte important.

Nu era neapărat neașteptată căldura, intensitatea și entuziasmul cu care președintele american a reconfirmat implicarea Americii în destinul acestei Alianțe. Nu era poate de neanticipat faptul că, în jurul mesei NATO, cei 30 lideri ai Alianței au reconfirmat, pe de o parte, capacitatea incredibilă a NATO de a se adapta unui context internațional în foarte mare evoluție și pe de altă parte să începem să ne uităm cun ne adaptăm în condiții practice, politice, militare, de securitate la acest context nou.https://9bb50cfc7839281ebba74d77dfc7f318.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Nu putem să extragem prezența președintelui american la summit-ul NATO dintr-o suită de întâlniri foarte importante pe care Joe Biden le-a avut în weekend la G7, cu patru țări non-G7, democrații importante la nivel global, invitate.

Nu putem să nu ne gândim că mâine, după ce am avut acest summit de mare succes, președintele Biden va întâlni conducerea UE, cu altă dimensiune importantă, și pe 16, la Geneva, întâlnirea Biden – Putin (SUA – Federația Rusă) și este forte important că președintele american va putea merge la întâlnirea cu Federația Rusă cu întreg blocul democratic la nivel transatlantic și global, unit, solidar și foarte determinat”.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: România a fost foarte vocală în ceea ce privește o mai mare prezență a aliaților în zona Mării Negre, a fost foarte vocală când a spus și a reafirmat că Marea Neagră e o regiune strategică și trebuie tratată ca atare. Ce am obținut noi, ca stat aliat, la acest summit?

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „România a fost și rămâne extrem de consecventă, credibilă și influentă aici la NATO. Faptul că facem acest interviu e o dovadă în sine a faptului că România e un jucător foarte respectat și foarte influent și prin vocea președintelui României și prin miniștrii care reprezintă România în structurile NATO, prin ambasadorul României la NATO și echipa de aici din reprezentanța românească la NATO.

Am asistat la un pressing, în sensul constructiv permanent, și nu este o chestiune care poate fi văzută ca un interest îngust al unei singure țări. Zona Mării Negre este o zonă de interes vital pentru securitatea întregii alianțe.

Vedem acțiunile extrem de agresive ale Federației Ruse, modul în care se militarizează Crimeea, folosită ca o platformă de proiectare de forță și de putere militară dincolo de Marea Neagră către Orientul Mijlociu. Observăm cum Ucraina, Georgia și Republica Moldova sunt în continuare supuse unei presiuni incredibil de puternice și maligne din partea Federației Ruse.

Este firesc, într-un fel, ca zona Mării Negre, din punct de vedere apărare și descurajare, să aibă interesul pe care îl merită și pe care alianța îl acordă.

Spațiul cibernetic, unde și astăzi liderii noștri au susținut o politică de apărare cibernetică a alianței extrem de robustă. Eu mă ocup de procesul de adaptare cyber la NATO. În spațiu, unde am primit oferta Luxembourg-ului de a avea aici în sediul NATO un centru strategic de înțelegere a modului în care spațiul extraterestru afectează securitatea noastră.

Propunerea și inițiativa României de a găzdui la București un centru euroatlantic pentru reziliență a fost foarte bine primit. Este reflectat și în documentul final”.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Ce reacții credeți că vor fi din partea Rusiei după acest summit și după întâlnirea pe care președintele american o va avea cu omologul său rus?

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „Noi am spus lucrurilor pe nume. Relația noastră, a NATO, și a occidentului democratic cu Federația Rusă, este la cel mai scăzut nivel de după terminarea războiului rece. Nu este vina noastră și nu este ceea ce noi încurajăm, dimpotrivă. Spun lucrurilor pe nume și luând măsuri de a contracara aceste acțiuni extrem de ostile ale Federației Rusiei, că este vorba de investiția masivă în capabilități militare de ultimă generație, de la nuclear la dublă întrebuințare, de la covențional la necovențional, atacuri cibernetice, hibride împotriva democrațiilor noastre, o Rusie foarte foarte asertivă, agresivă și inclusiv opresivă în plan intern politic.

Probabil că după întâlnirea de la Geneva, lucrurile vor fi poate și mai clare, pentru a fi extrem de clar că aceste acțiuni sunt inacceptabile și că luăm toate măsurile necesare pentru a ne proteja teritoriul și populația, ca alianță Nord-Atlantică”.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Tocmai pentru că China a investit atât de mult în tehnologie, spuneați despre anunțul președintelui României că își dorește ca și țara noastră să contribuie la acest fond pentru inovare. Ca aliați nu suntem puțin în urma Chinei, când e vorba de această dezvoltare tehnologică?

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „Nu. Faptul că avem în continuare un avantaj tehnologic important, uitați-vă puțin și la cifre, acesta spune un lucru care este preocupant pentru noi, că riscăm ca acest avantaj tehnologic care a făcut ca NATO să fie întotdeauna numărul 1 la nivel global este oarecum în erodare. Faptul că China investește sistematic în această fuziune între stat și privat, mobilizează resurse, care nu sunt doar cele private sau nonguvernamentale, academice, cum facem noi în occident, ci pune și statul împreună cu acest complex civil, privat, militar foarte ambițios ne pune în fața ideii că trebuie să reinvestim și mai masiv și mai energic și mai solidar în păstrarea acestui avantaj tehnologic.

De aceea, ceea ce facem noi la NATO, ceea ce fac eu, conduc boardul de inovare la NATO, liderii noștri au decis în această zi să creăm un accelerator de inovare pentru țările aliate, pentru că pentru noi și pentru mine este foarte important ca toate țările aliate să fie capabile să beneficieze de acest avans tehnologic”.

Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Acest document care conține concluziile summit-ului de azi include și referiri la Afghanistan. Acest summit are loc în momentul în care trupele aliate deja au început retragerea din Afghanistan și nu e foarte clar dacă războiul de 20 de ani e câștigat sau pierdut sau cum l-am putea descrie. Cum se vede de la NATO finalul acestui conflict?

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: „Într-un fel, 20 de ani înseamnă foarte mult. Vreau să încep prin a mulțumi militarilor români, aliați care au sărit în apărarea Americii. Președintele Biden a spus-o public de foarte multe or, dar și azi, singura dată când a fost invocat articolul 5 în istoria NATO de 72 de ani, a fost făcută când America a fost atacată.

Vorbim de subiecte de interes comun, pentru că cu toții avem interesul ca Afganistanul să nu se retransforme într-un sanctuar al terorismului, ci să devină un actor responsabil și plenara al comunității internaționale, capabil să genereze stabilitate, dezvoltare economică și predictibilitate pentru toți cetățenii Afghanistanului”.

www.digi24.ro

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

PoliticRemus Pricopie: Este politica o profesie serioasă?

EconomieNovel Research, Editura Club România: Trenduri în reglementări financiare

ExternIulian Fota, despre concluziile summit-ului Biden-Putin

SocialMarian Staș, despre criteriile pentru școlile-pilot: Cel mai important e să vrea și al doilea să poată

EvenimenteVictor Vevera, Mireille Rădoi, Doina Banciu: 500 de ani de la „cel mai important document al culturii românești”. Simpozion la BCU „Carol I”

CulturaFlaviu Predescu: Marile portrete ale lui Nadar. Expoziție la Timișoara

EditorialCiprian Stănescu: Educația viitorului în realitatea mixtă. Top 3 provocări pentru Generația Z



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe