Matei Bogdan
Publicat în 8 iunie 2022, 13:38 / 110 elite & idei

Mireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară Carol I a lansat volumul, 140 de ani de relații diplomatice România – Spania

Mireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară Carol I a lansat volumul, 140 de ani de relații diplomatice România – Spania

Miercuri, 1 iunie 2022, a avut loc lansarea volumului 140 de ani de relații diplomatice România – Spania, în cadrul Zilei Ambasadorilor, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române. Lucrarea a fost realizată de către Dragoș Cătălin Trifan, angajat al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I  Serviciul Cercetare. Dezvoltare. Digitizare,sub îndrumarea Directorului General al instituției, Mireille Rădoi.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Ioan Cristescu, Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, care a declarat că muzeul reprezintă o casă pentru creatorii de literatură, unde aceștia dobândesc posibilitatea de a rămâne în conștiința altor culturi și a încurajat schimbul de experiență dintre scriitorii din țară și cei din străinătate, motiv pentru care aniversarea celor 65 de ani ai instituției s-a desfășurat în compania oaspeților internaționali.

Mireille Rădoi, Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, a prezentat o scurtă descriere a volumului, care pune accent pe densitatea relațiilor diplomatice dintre România șiSpania, și a menționat necesitatea realizării mai multor astfel de documente, indispensabile schimburilor interculturale. Volumul se constituie într-un instrument foarte util tuturor celor care sunt interesați să înțeleagă această amplă problematică. Sper să mai producem astfel de lucrări în cadrul serviciilor noastre dedicate cercetării, pentru că o bibliotecă nu doar gestionează, ci și produce cunoaștere.  

Manifestarea culturală s-a bucurat de prezența unor reprezentanți de seamă ai corpului diplomatic acreditat la București, a Directorului regional pentru Europa Centrală și Orientală al AUF – Mohamed Ketata și a președintelui CNR-UNESCO – Madlen Șerban, care, în discursurile lor, au subliniat complexitatea parteneriatelor strategice create de-a lungul timpului între România și spațiul internațional, precum și buna colaborare dintre acestea.

Evenimentul s-a încheiat cu momente artistice, avându-i drept protagoniști pe actorii Simona Măicănescu și Claudiu Bleonț, care au susținut un recital de poezii din literatura română, traduse în limba engleză, și pe interpreții de muzică jazz, Mircea Tiberian și Nadia Trohin.

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională

PoliticCristian Bușoi: Felicitări Ambasadei României în Belgia

EconomieDan Mircea Cipariu: Povestea PNRR trebuie privită din perspectiva următoarelor provocări

ExternCristian Unteanu: Ajutorul pentru Ucraina pe timp de război – ce țări ajută? Cum? La ce nivel? Cu ce?

SocialOvidiu Nahoi: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională

EvenimenteMihai Manole: Suntem onorați să primim premiul pentru „Public Transportation Partner 2021 – 2022 in Romania”, în cadrul Vertiv Roadshow 2022 – Bucharest

CulturaFlaviu Predescu: Condeie române în Italia. Invitată scriitoarea Camelia Morda Baciu

EditorialAlexandru Grumaz: O pace imposibilă!



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe