OraNoua.ro
Publicat în 15 noiembrie 2017, 18:52 / 5 elite & idei

Mireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I’’- promotor al eticii şi integrităţii academice în Universităţile din România

Mireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară ,,Carol I’’- promotor al eticii şi integrităţii academice în Universităţile din România

Peste o sută de elevi din trei licee bucureştene de vârf, Colegiul Naţional „Octav Onicescu”, Colegiul Teoretic „Grigore Moisil” şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu” au participat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” la un program pilot de instruire pe teme de etică şi integritate academică.

Principalele aspecte abordate au fost: definiţiile şi tipurile de plagiat dar şi principalele tehnici şi metode de combatere a acestuia. Expunerea a fost însoţită de ilustraţii cu exemple cunoscute din literatură, muzică, ştiinţe.

Prezentă la eveniment, doamna conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director General al BCU „Carol I”  a adresat elevilor invitaţia de a participa atât la viaţa academică a bibliotecii, dar şi la evenimentele culturale pe care instituţia le organizează periodic precum conferinţe, dezbateri, întâlniri cu autorii, Strada C’Arte şi Noaptea muzeelor.

Directorul BCU „Carol I” şi-a exprimat convingerea că manifestarea de astăzi va deschide calea unei  fructuoase şi durabile colaborări cu reţeaua de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe