Mireille Rădoi: Colocviul naţional I. L. Caragiale astăzi
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, organizează, în perioada 10-11 iunie 2022, colocviul naţional I. L. Caragiale astăzi, cu prilejul comemorării, pe 9 iunie, a 110 ani de la moartea marelui dramaturg român.
În deschiderea evenimentului, care s-a desfăşurat în sala de lectură a bibliotecii Facultăţii de Litere, au luat cuvântul Cristina Bogdan – Decanul Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti, Mireille Rădoi – Directorul General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Ioan Cristescu – Directorul General al Muzeului Naţional al Literaturii Române şi Liviu Lucaci – Rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”.
Lucrările primului panel al manifestării au fost următoarele: Caragiale de azi pe mâine, strălucit susţinută de prof. univ. dr. Călin Mihăilescu, În mintea lui Caragiale, prezentată fascinant de scriitorul Matei Vişniec, Scrisoarea pierdută şi povestea scenariului de film din anii ’90, rostită cu mult aplomb de regizorul Mircea Cornişteanu.
„Caragiale a surprins cel mai bine realităţile, limbajul şi metehnele românilor de ieri şi de azi. În calitate de sociolog, consider că ne putem uita la Caragiale în fiecare zi printr-o altfel de lupă: literară, dramaturgică, psihologică, antropologică… Practic, prin opera lui Caragiale ne lecturăm pe noi înşine şi îi lecturăm pe ceilalţi. Dincolo de provocările lansate prin scrierile sale, vă invităm să admiraţi şi scrisul acestuia, la expoziţia organizată în holul facultăţii, acolo unde se regăsesc ediţii rare ale operelor sale, reproduceri ale unor manuscrise, corespondenţă, notiţe, precum şi reprezentări caricaturale ale personajele sale”, a declarat Mireille Rădoi, Directorul General al B.C.U. „Carol I”.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


