Matei Bogdan
Publicat în 11 septembrie 2024, 16:18 / 237 elite & idei

Mireille Rădoi: Ediția a XIV-a a Festivalului Internațional de Poezie din București s-a deschis la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” 

Mireille Rădoi: Ediția a XIV-a a Festivalului Internațional de Poezie din București s-a deschis la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” 

Luni, 9 septembrie 2024, Mireille Rădoi, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a deschis în aula BCU ediția a XIV-a a Festivalului Internațional de Poezie. În discursul său, și-a exprimat prețuirea față de reperele emblematice ale festivalului, precum poeții Nora Iuga și Dinu Flămând. 

Seara a fost memorabilă datorită personalităților remarcabile care au urcat pe scenă pentru a citi fie discursuri, fie versuri din propria creație. Audiența s-a bucurat de prezența unor membri ai corpului diplomatic acreditat la București și de contribuția doamnei Raluca Turcan, ministrul culturii. Ioan Cristescu, inițiatorul și promotorul Festivalului Internațional de Poezie din București este cel care a adus la viață această manifestare culturală și a transformat-o printr-un impuls creativ și organizatoric într-un eveniment de referință pentru scena literară internațională.

În încheierea serii, artiștii Ansamblului Cameral Anton Pann au susținut un concert de muzică veche. În atmosfera de eleganță și rafinament, muzica și poezia s-au îmbinat armonios, creând un melanj captivant de vechi și nou, care a completat perfect deschiderea festivalului.

„Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” este, încă de la înființarea sa, un spațiu al cunoașterii și al dialogului, un loc unde ideile și valorile culturale se întâlnesc și se îmbogățesc reciproc. Misiunea noastră nu este doar aceea de a păstra și a transmite cunoașterea, ci și de a crea un cadru deschis pentru inovație și creativitate, de a susține formele cele mai diverse de expresie artistică și literară. Festivalul Internațional de Poezie, găzduit în aceste zile și în biblioteca noastră, reflectă perfect acest angajament. Prin evenimentele desfășurate aici, de la lecturi publice și conferințe până la spectacole de muzică și poezie, suntem mândri să fim parte dintr-un efort colectiv de celebrare a cuvântului scris și rostit. Astfel, BCU își reafirmă rolul de promotor al literaturii, de spațiu viu al dialogului intercultural, unde tradiția întâlnește viitorul”, a declarat Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Ultima ora:

ObservatorBogdan Ivan: La Dragomireşti va fi Centrul de Excelenţă în Muniţie NATO pentru întreaga Europa

PoliticNicușor Dan: România va rămâne un aliat hotărât, un promotor activ al securității euroatlantice și un partener de bază în fața oricărei amenințări la adresa păcii și stabilității internaționale

EconomieBogdan Ivan: La Dragomireşti va fi Centrul de Excelenţă în Muniţie NATO pentru întreaga Europa

ExternAndrei Caramitru: Eco-nebunia europeană

SocialCorina Murafa: Am lansat episodul 5 din #RomaniaUnfolds – primul serial din România dedicat Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă!

EvenimenteAlexandra Dobre, la Summitul pentru siguranță, prevenirea și combaterea consumului de substanțe în rândul copiilor și tinerilor

EditorialValentin Lazea: Despre orbire

CulturaFlaviu Predescu: Despre teatrul social, la Cultura pentru toți



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe