OraNoua.ro
Publicat în 20 februarie 2013, 21:40 / 526 elite & idei

Mireille Rădoi: Fundaţia Universitară „Carol l” implinește un an. Invitație la Gală

Mireille Rădoi: Fundaţia Universitară „Carol l” implinește un an. Invitație la Gală

Am bucuria de a vă împărtăşi povestea unei instituţii al cărei destin s-a contopit cu destinul României. Fundaţia Universitară „Carol l”, căci despre ea este vorba, a fost reînfiiţată în 4 aprilie 2012, după mai bine de şase decenii de inexistenţă, graţie efortului a douăzeci de oameni care şi-au asumat o datorie de onoare, aceea de a recupera măcar o
parte din prestigiul şi imensa valoare simbolică a generoasei instituţii iniţiale.

Inaugurată oñcial în 14 martie 1895 de către Regele Carol I, Fundaţia a reprezentat o mărturie a apartenenţei ţării noastre la spaţiul şi valorile culturii europene. După decenii
de tristă uitare, douăzeci de membri fondatori, parte din aceştia fiind şi membri ai Clubului România, îndrăznesc să depună aceeaşi mărturie.

Fundaţia avea scopul de a întări “frăţia printre tinerimea universitară” şi a hrăni „simţământul patriotic care înalţă sufletul ei”, şi a acordat vreme de 50 de ani ajutoare
pentru tipărirea unor lucrări valoroase şi a tezelor de doctorat, premii de încurajare, burse pentru studenţi şi subvenţii.
Preocupat de viitorul tinerilor, Carol I a decis să înfiinţeze „un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, al cărui scop va fi de a procura
studenţilor un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”. Sunt cuvinte din Scrisoarea pe care Carol a adresat-o la 8 mai 1891 sfetnicului său Lascăr Catargiu, scrisoare considerată un autentic Act de intemeiere.

Astăzi încercăm să ducem mai departe moştenirea demnă şi spiritul Fundaţiei Regale, dedicându-ne sprijinirii culturii naţionale prin programe educaţionale de promovare a
valorilor autentice.
Sperăm din inimă să ne fiţi alãturi la întâia Gală a Fundaţiei Universitare „Carol I” în 28 februarie, la ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol l”.
Cu deosebită preţuire,
Conf. univ. dr. Mireille Rădoi

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Seria Caiete Documentare Club România, la Palatul Victoria

PoliticMarius Stoian: Seria Caiete Documentare Club România, la Palatul Victoria

EconomieMihai Precup: Doar cinci companii au aplicat pentru finanţare prin PNRR pentru listarea la BVB

ExternCristian Grosu: De ce ”Golful Americii”, de ce Groenlanda – Doctrina Monroe 2.0 și supremația americană în emisfera vestică

SocialAntonia Pup: I am happy to share with you my latest article published by Georgetown Security Studies Review

EvenimenteCorina Murafa: Strategia Cleantech a Europei – Concurăm unde putem, colaborăm unde trebuie

EditorialGruia Stoica: GRAMPET Group – De la viziune la expansiune

CulturaMireille Rădoi: Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ – simbol al aspirațiilor intelectuale ale României



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe