Mireille Rădoi: Viziunea Arabiei Saudite față de situațiile din Orientul Mijlociu- conferință la BCU
Pe 13 februarie 2020, în Aula Bibliotecii Centrale Universitară „Carol I” a avut loc conferința cu tema „Viziunea Regatului față de situațiile din Orientul Mijlociu” susținută de Excelența Sa domnul Adel Ahmed Al-Jubeir, Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe și membru în Consiliul de Miniștri al Regatului Arabiei Saudite.
La eveniment au participat experți, profesori, jurnaliști, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, iar din Ministerul român de Externe: Mirela Grecu – Directorul Direcției pentru Diplomație publică, culturală și științifică, Radu Safta – Director General al Departamentului pentru afaceri globale, Dan Petre – Directorul Institutului Diplomatic Român.
Donație pentru BCU Carol I
Importanța valorilor promovate în mediul academic a fost subliniată și de mesajele Ligiei Deca – Consilier prezidențial pentru Educație și Cercetare, precum și a prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv – Secretar de Stat în Ministerul Educației și Cercetări, prezenți la întâlnire.
Directorul general BCU Carol I, Mireille Rădoi, a dăruit E.S. Dl. Adel Ahmed Al-Jubeir două lucrări reprezentative pentru instituția gazdă, iar ca semn de apreciere Înaltul Oficial a oferit două prețioase volume Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, anunță un comunicat al instituției.
www.dcnews.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


