Matei Bogdan
Publicat în 2 octombrie 2024, 12:13 / 70 elite & idei

Mireille Rădoi: Volume de excepție în povestea Strada de C’Arte 2024

Mireille Rădoi: Volume de excepție în povestea Strada de C’Arte 2024

S-a încheiat ediția a XIII-a a festivalului Strada de C’Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în colaborare cu Fundația Universitară „Carol I” și cu Muzeul Național al Literaturii Române, și a sosit momentul unui bilanț cultural.

Dedicat tuturor celor șapte arte, prin expoziții, dezbateri, spectacole de teatru, concerte și multe altele, evenimentul se axează în cadrul fiecărei ediții, indiscutabil, pe aducerea în centrul atenției a cărții de calitate, element fundamental al unei societăți inteligente și echilibrate.

Prin urmare, pe parcursul prezentei ediții a festivalului, s-au desfășurat o serie de lansări de cărți, însoțite de discuții substanțiale cu oameni valoroși din lumea academică și culturală.

Strada de C’Arte 2024 a debutat și s-a încheiat sub semnul Eminescu 135. În prima zi, a avut loc lansarea antologiei Mihai Eminescu – Basarabia și Bucovina (editura Tracus Arte), ediție realizată de Cassian Maria Spiridon și Ioan Cristescu. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și au participat: Mireille Rădoi, directorul general al BCUB, Mihai Tatulici, Ștefan Mitroi.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe