Matei Bogdan
Publicat în 24 iunie 2020, 11:36 / 368 elite & idei

Mirel Palada: Cele două izbucniri de covid din România corespund riguros cu cele două veniri în țară ale diasporezilor

Mirel Palada: Cele două izbucniri de covid din România corespund riguros cu cele două veniri în țară ale diasporezilor

Cele două izbucniri de covid din România, cea mare de la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie și cea de-a doua de acum din iunie, corespund riguros cu cele două veniri în țară ale diasporezilor.

La început, în martie, cînd a izbucnit covidul, inițial au făcut pe mortul în păpușoi, minimizînd covidul, “o simplă gripă”, doar-doar reușesc să facă alegeri anticipate. Cînd au văzut că nu mai au ce face, au dat-o cotită. Însă tot preferențial.

Statul român a fost atît de iresponsabil încît a permis unor sute de mii de români să treacă înapoi voioși granița în țară, cu un minim control medical. Nu le-au făcut teste deloc. Au zis că nu au. Dar măcar puteau să-i bage în carantină și în izolare. Nici măcar asta nu au făcut-o cum trebuie, doar au mimat.

Din cei peste 500 de mii de diasporezi întorși atunci, vîrful de izolați a fost de doar 130 de mii. Aha. Deci doar un sfert au fost băgați teoretic în izolare. Că practic s-au fîțîit de colo colo, nici nu se mai pune.

Diaspora a venit, covidul a explodat. La valori peste celelalte țări balcanice și est-europene, care au fost riguroase cu cetățenii lor întorși din străinătate, nu ca noi.

La fel și cu a doua creștere recentă a covidului. Narativul oficial e că românii sînt ticăloși și indisciplinați și nu poartă rahatul ăla de mască. Vai, Doamne, ce nenorociți sîntem noi și ce erou e Radu Tudor cînd ne spune ce nenorociți sîntem.

De fapt, cine zice, ăla e. Au demonizat românii obișnuiți cînd de fapt ei sînt vinovații. Ticăloșii. Iresponsabilii.

Statul român, liberal și dictatorial, s-a dovedit din nou ticălos și indisciplinat și a permis din nou diasporezilor să dea buzna în țară fără să le facă mare lucru.

Luna iunie, cînd cifrele covid au scos din nou capul după ce toată luna mai au tot scăzut, a fost martora celui de-al doilea vîrf de venire a diasporezilor acasă, după ce a încetat starea de urgență.

Din nou diaspora a aprins flacăra covid. Din nou ticăloșii de la guvernare au mascat adevărata cauză, căci le provoacă un deranj atît moral, cît și electoral. Pentru că este electorat anti-PSD, diaspora a fost tratată preferențial. În loc să fie controlată și împiedicată să umble brambura, a fost răsfățată de guvernul PNL, căci votează cu ei.

Între timp, au fost demonizate bucăți de societate asociate cu tabăra electorală pro-PSD: biserică, religie, bătrîni. Cînd, de fapt, adevărații vinovați pentru starea de lucruri coviduală au fost și sînt în continuare cei din diaspora care s-au întors în țară.

Cît timp au forțele de ordine alături de ei și presa, nu ai ce să le faci nimic. Deși sînt de o ticăloșie exemplară. Istoria e scrisă prin narative oficiale, de către învingători, de către cei care dețin pușca și cătușele. Și pe Radu Tudor.

Vă place cum sînt ticăloși? Vă place cum își iau țara înapoi? Gura mare, că e rece.

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică

PoliticKlaus Iohannis: La Paris a fost scrisă o nouă pagină de istorie pentru sportul românesc. Onorăm astăzi, în numele statului român, reuşitele remarcabile obţinute de sportivi, contribuţia antrenorilor şi implicarea asiduă a celor de la Misiunea Olimpică

EconomieRamona Jurubiță: Consiliul Investitorilor Străini cu privire la Ordonanța de Urgență care introduce o nouă amnistie fiscală

ExternLuca Niculescu: In această primăvară, România a trecut prin cinci examene finale in fața unor comitete OCDE, le-am trecut cu bine

SocialLigia Deca: Măsurile de prevenţie a violenţei şi a consumului de substanţe interzise, priorităţi în noul an școlar

EvenimenteAndreea Negru: Am avut plăcerea de a participa la Forumul Pieței de Capital

EditorialAlexandru Grumaz: Nevoia unei strategii a victoriei în Ucraina!

CulturaCristina Popescu: Municipiul Cluj-Napoca, 1900 de ani de atestare documentară



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe