de Mirel Palada

„Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare.”

Așa se termină Moromeții, volumul I. Probabil cel mai bun roman românesc scris vreodată. În mizantropia sa, Marin Preda a știut să încheie fix cum trebuie acest tur de forță cinic, realist, lipsit de ipocrizie al societății românești.

A venit vremea să gîndim din nou precum Preda. Din nou, istoria nu mai are răbdare. În cinci ani de zile, Doamne cît de mult s-au schimbat lucrurile. Gîndiți-vă la 2017. Lăsați la o parte zbaterea internă, toate patimile noastre bicisnice cu Dragnea și cu tefeleii care făceau din mînuțe în Piața Victoriei, adunați de Anaconda. Gîndiți-vă la lumea mare, la țările cu adevărat importante, nu la amărîta noastră de Românie mediocră.

Germania se pupa bot în bot cu Rusia și-i păpa gazul cu entuziasm. Tocmai se pregăteau să mai tragă o conductă, Nord Stream II, care să potolească setea de productivitate pe bază de prețuri privilegiate la energie. În timpul ăsta, America încă nu se luase de tot la omor cu China. Încă exista cooperare. Încă existau schimburi comerciale intense.

Era pace în lume. Covidul încă nu scosese capul să ne strice feng șuiul. Probabil cea mai mare problemă a lumii era fundul imens al lui Kim Kardashian. Donald Trump de-abia venise la conducerea Americii, încă nu apucase să-și impună politica izolaționistă și chinofobă – nu că ar fi reușit cu adevărat nici pînă la sfîrșitul mandatului. Toată lumea se integra cu toată lumea. Și, evident, cîștigau bogații. Mereu bogații cîștigă. Așa e în tenis.

Acuma ia faceți voi mintenaș fast forward în zilele noastre. Țup în viitor cinci ani. Ce avem noi aici? Război în marginea lumii dezvoltate. Fracturi geostrategice în toate felurile cu putință. O reașezare a plăcilor tectonice de tip “fiecare cu a lui acasă, cu jucăriile proprii și personale”.

www.evz.ro