OraNoua.ro
Publicat în 2 noiembrie 2016, 15:57 / 18 elite & idei

Mirel Palada: PRU solicită scuze din partea președintelui pentru dispreț la adresa simbolurilor României

Mirel Palada: PRU solicită scuze din partea președintelui pentru dispreț la adresa simbolurilor României

Partidul România Unită (PRU) îi solicită președintelui României să-și ceară în mod oficial scuze pentru că s-a așezat pe unul dintre scaunele de la „Masa Tăcerii”, opera lui Constantin Brâncuși, un gest „lipsit de politețe elementară, de dispreț la adresa simbolurilor României”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al PRU, Mirel Palada, la o conferință de presă.

„Un alt fel prin care se atacă fibra statului român este prin atacul la simboluri (…), un exemplu strălucit despre maniera diabolică în care dânșii atacă unul dintre simbolurile puternice ale culturii românești, și anume pe Brâncuși. Pe de-o parte, am avut exemplul legat de „Cumințenia Pământului” (…), pe de altă parte, mai avem un exemplu mult mai subtil de desacralizare și de disprețuire a simbolurilor românești. Ieri am văzut cum președintele României, nu o persoană obișnuită, însuși președintele României a venit și s-a așezat cu fundul pe Brâncuși, unul dintre principalele simboluri ale României. Avem o imagine elocventă a modului în care președintele României tratează atât România, cât și pe Brâncuși, unul dintre principalele sale simboluri. Drept pentru care PRU solicită în mod oficial scuze din parte președintelui României, Klaus Werner Iohannis, pentru faptul că ș-a așezat cu fundul pe Brâncuși. Îl somăm pe președintele României să vină în fața națiunii și să își explice gestul, să își ceară scuze pentru acest gest lipsit de politețe elementară, de dispreț la adresa simbolurilor României”, a precizat Palada.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe