Matei Bogdan
Publicat în 22 iunie 2022, 16:39 / 148 elite & idei

Miruna Butnaru-Troncotă: Conferința internațională de încheiere a rețelei academice Jean Monnet “OpenEUDebate”

Miruna Butnaru-Troncotă: Conferința internațională de încheiere a rețelei academice Jean Monnet “OpenEUDebate”

În perioada 27-28 iunie 2022, Școala Națională de Studii Politice și Administrative – (SNSPA) prin Centrul de Studii Europene SNSPA va marca finalul activităților din cadrul rețelei Jean Monnet „OpenEUdebate” printr-o conferință internațională.

Conferința internațională ”Found in translation. What’s next for the future of Europe?” va reuni la București principalii parteneri din rețeaua transnațională, inclusiv cadre universitare, experți în politici europene, jurnaliști și studenți.

Scopul evenimentului este de a prezenta principalele rezultate ale proiectului și de a propune o nouă înțelegere a sferei publice a UE, având în vedere finalizarea recentă a Conferinței privind viitorul Europei și în contextul deosebit generat de războiul din Ucraina.

În prima zi a conferinței, luni, 27 iunie, de la ora 18:00, va avea loc o dezbatere ce va reuni reprezentanți ai mediului academic și ai celui cultural în jurul narațiunilor aflate în conflict atât în interiorul Uniunii Europene, ca rezultat al Conferinței pentru viitorul Europei, cât și a războiului informațional privind agresiunea Federației Ruse în Ucraina, ce pune sub semnul întrebării stabilitatea europeană. Discuția este co-organizată împreună cu PEN România alături de Magda Cârneci (poet, critic de artă și publicist român) și Luis Bouza Garcia (profesor de științe politice la Universidad Autónoma de Madrid, membru al rețelei Jean Monnet „OpenEUdebate”) și găzduită de Muzeul Național al Literaturii Române (Strada Nicolae Crețulescu, nr. 8, Sector 1).

Participarea la eveniment este liberă (în limita locurilor disponibile) ce trebuie rezervate prin completarea următorului formular online.

În deschiderea evenimentului de marți, 28 iunie, va avea loc discursul inaugural al Prof.univ.dr. Francisco Aldecoa Luzárraga (Președinte European Movement, Spania și Doctor Honoris Causa al SNSPA), urmat de o discuție cu reprezentanți ai rețelei academice. Discuția va fi moderată de Prof.univ.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, Președinte al Senatului SNSPA și membru al rețelei „OpenEUDebate”.

Sesiunea de după-amiază va fi dedicată prezentării și dezbaterii celor mai presante teme ale momentului privind impactul războiului din Ucraina asupra Uniunii Europene. Cu acest prilej, membri ai spațiului academic din România și din străinătate, experți în politici publice europene și reprezentanți ai mediului diplomatic românesc vor prezenta și discuta cu publicul prezent subiecte precum: redresarea economică post-pandemie, securitatea granițelor UE, tendințele iliberale din statele Europei Centrale și de Est, parcursul european al României în cei 15 ani de la aderarea la UE sau criza migrației determinată de agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei.

Conferința se va încheia cu o dezbatere referitoare la aspirațiile geopolitice ale Europei și noul rol al Europei de Sud-Est în acest proces între Prof.univ.dr. Claudia Wiesner (Fulda University of Applied Sciences, Germania), Conf.univ. dr. Miruna Butnaru-Troncotă (SNSPA) și Conf.univ.dr. Hatidza Jahic (Universitatea din Sarajevo, Bosnia și Herțegovina). Evenimentul din cea de-a doua zi se va desfășura în Sala Mare a Teatrului Apollo 111 (Strada Ion Brezoianu, nr 23, Sector 1), începând cu ora 10:00. Participarea este deschisă publicului interesat de subiectele ce urmează a fi abordate.

Accesul în sală se face numai în baza înscrierii cu ajutorul acestui formular online.

Programul complet, aici.

Pentru mai multe detalii referitoare la conferință, persoană de contact: Dragoș Ioniță, email: dragos.ionita@snspa.ro, tel: 0723.211.544

BACKGROUND

”OpenEUDebate” este o rețea academică Jean Monnet ce reunește 4 instituții academice prestigioase din Spania (Universidad Autónoma de Madrid), Belgia (Université Libre de Bruxelles, Vrije Universiteit Brussel) și România (Școala Națională de Studii Politice și Administrative) și experți în politicile UE (Agenda Pública) și este cofinanțată de Comisia Europeană prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură a UE (EACEA). Mai multe detalii sunt disponibile aici: www.openeudebate.eu.

Ultima ora:

ObservatorFlaviu Predescu: Ziua când am semănat cu tine. Daniela Toma și Ionuț Calotă, invitații săptămânii la De Ce Citim 

PoliticKelemen Hunor: În acest moment, comasarea alegerilor locale şi parlamentare nu este posibilă constituţional

EconomieMarian Năstase: ALRO este al doilea cel mai transparent emitent BET privind raportarea ESG

SocialCsibi Magor: Pentru prima data de cand donez

EvenimenteFlaviu Predescu: Ziua când am semănat cu tine. Daniela Toma și Ionuț Calotă, invitații săptămânii la De Ce Citim 

CulturaVlad Mixich: Mi s-a întâmplat de câteva ori să trăiesc o emoție foarte specială: gratitudinea de a fi martorul nemijlocit a unei frumuseți unice

EditorialAlexandru Grumaz: 15 minute care au schimbat politica Uniunii Europene



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe