Termenul de neutralitate, provenit din latinescul ‘ne uter’ (nici unul, nici celălalt) a fost definit în doctrină ca situația statelor care în timp de război nu iau parte la luptă, ci continuă să întrețină relații pașnice cu toate statele, inclusiv cu beligeranții.

Cei care susțin argumentul neutralității României în războiul din Ucraina, și așa în general, sunt cei pentru care neutralitatea României ar fi cea mai profitabilă. Un stat neutru nu poate face parte din alianțe militare. Sub aparența ‘dragostei de pace’ (o năzuință dealtfel general umană, nobilă) neutralitatea este promovată asiduu mai ales în statele care nu o pot susține. Desigur toți ne dorim pacea – dar în absolut ORICE condiții?

Este pentru prima dată în istoria recentă când un candidat intrat în turul 2 la prezidențiale propune o asemenea schimbare a politicii externe a României.

A spune că iubim pacea și că nu ne interesează ce se întâmplă la granițele noastre unde are loc o invazie militară neprovocată indică egocentrism, individualism și nepăsare (valori morale de altfel destul de ‘ne-creștine’) e ca și când la noi în bloc, pe același palier cu noi cineva incendiază un apartament și nouă ni se spune doct să stăm liniștiți la noi în casă, cu ușa închisă și să fim ‘neutri’, ca va trece de la sine. Cu cât noi nu facem nimic – cu atât focul se poate extinde inclusiv la apartamentul nostru. Deci care e prețul neutralității de fapt?

Să ne uităm puțin – ce state mai sunt neutre prin vecinătatea României? Serbia și Republica Moldova – ambele introducând această clauză de neutralitate militară în constituțiile lor sub influența Federației Ruse – ca garanție că ele nu se vor apropia niciodată de NATO, un obiectiv central al Moscovei.

Ce implicații ar fi ca România, ca aliat NATO lider al Flancului Estic, să devină neutră militar? În cel mai dur scenariu ar fi chiar ieșirea din NATO sau în varianta sa mai blândă și mai pragmatică – fragmentarea NATO prin promovarea lipsei de încredere între aliați- ceea ce duce la reacții întârziate sau chiar lipsa unor decizii în cazuri de forță majoră. Acesta este obiectivul tezei cu neutralitatea promovată într-un stat membru NATO – crearea unui sentiment de incertitudine și a lipsei de încredere între aliați.

O asemenea schimbare majoră de politică externă ar plasa România alături de cele două state cel mai amplu asaltate în acest moment de războiul hibrid al Rusiei fără posibilitate de apărare externă – Serbia și Republica Moldova.

E acesta un lucru periculos? În 2019 am scris o analiză academică a construcției adânc politizate numită „neutralitate” în caz de conflict, cu o aplicație pe atitudinea ambivalentă a Serbiei după anexarea Crimeei. Long story short – costurile sunt mai mari decât beneficiile și dacă nu îndeplinești anumite criterii geopolitice devine nesustenabil să fii neutru, mai ales pe termen lung. Găsiți analiza în primul comentariu.