OraNoua.ro
Publicat în 22 februarie 2017, 17:53 / 31 elite & idei

Mișu Negrițoiu a discutat cu reprezentanții Asociației Asigurătorilor din Austria despre RCA

Mișu Negrițoiu a discutat cu reprezentanții Asociației Asigurătorilor din Austria despre RCA

Experiența Austriei în gestionarea asiguraților cu riscuri ridicate a reprezentat unul dintre subiectele discutate, la Viena, de președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, cu membrii Asociației Asigurătorilor din Austria (VVO).

Potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), remis luni AGERPRES, în cadrul întrevederii au fost abordate și subiecte de interes din sfera asigurărilor obligatorii auto (RCA). Având în vedere prevederile din legislația austriacă referitoare la preluarea obligatorie în anumite împrejurări a asiguraților cu risc ridicat printr-o alocare obligatorie de către VVO, au fost discutate și chestiuni punctuale ce privesc motivele pentru care o companie poate refuza un potențial client, practicile asimilate unui refuz (ex: stabilirea unei prime mai mari), modalitatea de alocare a clienților la o societate de asigurare, precum și procedura pe care clientul refuzat trebuie să o urmeze.

„Ne uităm cu atenție la bunele practici existente pe piețele europene mature pentru a fundamenta acțiuni de perspectivă ce vizează stabilizarea și stimularea dezvoltării pieței de asigurări pe o direcție sustenabilă”, a declarat Mișu Negrițoiu.

ASF precizează că în Austria ponderea asigurărilor în Produsul Intern Brut este de 5,2% (7,7% la nivelul Uniunii Europene), în timp ce în România gradul de penetrare a asigurărilor în PIB este de aproximativ 1,2%. Densitatea asigurărilor (raportul între valoarea primelor brute subscrise și dimensiunea populației unei țări) este circa 2.000 de euro/cap de locuitor în Austria, nivel aproape similar cu cel consemnat la nivelul UE (2.100 euro/cap de locuitor), în timp ce în România acesta se ridică la puțin peste 90 de euro/cap de locuitor. În Austria, asigurările de viață dețin o pondere de aproape 40% din totalul pieței, fiind urmate de asigurările de locuințe și clădiri (26%), asigurările auto (circa 18%), asigurările de sănătate (11%) și asigurările de accidente (circa 6%). În România, segmentul RCA reprezintă 41,3% din totalul pieței, în timp ce asigurările de viață dețin aproximativ 19,4% din piața asigurărilor.

În urma acestei întâlniri, cele două părți au convenit continuarea dialogului la nivel de specialiști, având în vedere importanța segmentului RCA pe piața asigurărilor din România, precum și derularea unor proiecte comune în domeniul educației financiare și al siguranței rutiere.

VVO a fost înființată în anul 1899 la Viena și are în prezent 126 de membri, societăți de asigurare și reasigurare care derulează un volum de prime brute de peste 17 miliarde euro și gestionează un volum total de active de peste 100 miliarde euro. Societățile de asigurări cu capital austriac, care activează în România, dețin aproximativ o treime din piața de profil locală. Principalele activități ale asociației vizează funcțiile operaționale (înregistrarea autovehiculelor, Biroul Carte Verde, analiză și informații de piață etc.), cele de reprezentare și de educație financiară. De asemenea, VVO este implicată și în derularea de proiecte speciale privind siguranța rutieră și dezvoltarea de relații de colaborare cu alte țări.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe