de Misu Negritoiu

Ați trecut vreodată frontiera între Republica Cipru și Republica Turcă a Ciprului de Nord? Este o uliță dărăpănată în Nicosia care arată eșecul ONU și UE în a restabili normalitatea în Cipru. Ulița în sine nu am fotografiat-o respectând indicatoarele de a nu face fotografii, dar împrejurimile arată așa:

Imaginile m-au dus imediat cu gândul la cauzele prelungirii repetate a termenului de intrare a României și Bulgariei în zona Schengen. Probabil nici Cipru nu va fi curând. Am înțeles preocuparea majoră a unor state membre pentru consolidarea și supravegherea frontierei estice (cea mai lungă frontieră cu state necomunitare). Pare de la sine înțeles că în zonă trebuie făcute multe îmbunătățiri.

Nu intru în detaliile privind nevoia acțiunilor politice ale autorităților române, legate de întărirea instituțiilor juridice și a statului de drept. Dacă ne referim însă numai la infrastructură și logistică, suntem asigurați că frontierele noastre cu statele necomunitare sunt bine dotate cu echipamente sofisticate EADS și bine organizate, dar ce facem la trecerea “frontierei” între noi? Ce s-a mai schimbat și ce mai trebuie făcut? Intrarea noastră în spațiul Schengen înseamnă, simplist vorbind, că frontierele noastre terestre cu Bulgaria și Ungaria dispar pur și simplu, că mergem la Balcic ca și la Mamaia sau mergem la Lacul Balaton ca și la Lacul Sfinta Ana: fără să ne întrebe cineva de pașaport sau carte de identitate, fără să răspundem întrebărilor polițiștilor de frontieră, fără să simțim măcar că există frontieră (fizic și adminstrativ). Cel puțin așa este între Italia și Franța, între Germania și Austria, între Belgia și Olanda, între Spania și Portugalia etc. Nu ar trebui să ne pregătim și noi la fel “la interior” în așteptarea Schengen?

Cele 28 de state ale Uniunii Europene au niveluri diferite de dezvoltare. Estomparea sau reducerea acestor diferențe se face prin politicile de “convergență”, nominale și reale. Convergența nominală este înfăptuită de sus în jos și se referă mai ales la deficitul bugetar, datoria externă, dar și la democrație și la statul de drept. Convergența reală se realizează de jos în sus, de fiecare dintre noi, de atitudinile individuale și producția creată, de spiritul întreprinzător și adoptarea valorilor moderne ale eficienței economice, de participarea la viața “cetății”, de respectarea valorilor democrației. Șansa noastră nu este “să fim ca ei”, ci “să fim noi înșine”, dar există un minim de valori pe care avem nevoie să le adoptăm. Atât la nivelul instituțiilor publice, al administrației locale, cât și în mediul privat și în rândul cetățenilor. Adoptarea valorilor moderne este unul dintre avantajele apartenenței la UE. Ei privesc cu aceeași atenție “întregul” și “detaliile”. Avem de învățat să ne uităm mai ales la detalii. Detaliile trecerii granițelor între statele Schengen în cazul nostru.

Între România și Bulgaria condițiile la frontieră nu s-au schimbat prea mult, în ciuda cooperării între serviciile de poliție de frontieră. Logistica arata chiar mai rău: clădiri mari, comuniste, în mare parte părăsite, prăfuite, neîngrijite, drumuri cotite, unele cu cordonul sanitar de pe vremuri, căi de acces cu gropi, distanțe inutile, gunoaie și câini. Priviți imaginile alăturate.

Seamănă asta a zonă Schengen? Desigur că politicienii noștri trebuie să se uite ce trebuie făcut în țara noastră. Lucruri care nu costă sau costă puțin. Nu costă să menții curățenia. Sau nu costă prea mult ca autoritățile să trimită un buldozer care să demoleze vechiturile, să îndrepte drumurile și să le unească pe cele de o parte și de alta a frontierei (care arată chiar foarte bine). În fiecare dintre țările noastre lucrurile arată mult mai bine decât la frontiera comună. Este puțin de făcut, numai un detaliu.

Între România și Bulgaria s-au construit la interval de 60 ani două poduri cu valoare simbolică: Podul Prieteniei (Drujba) Giurgiu-Ruse (1954) și Podul Europa Nouă Calafat-Vidin (2013). Unul cu sprijinul URSS, celălalt cu sprijinul UE. Diferența de cum arată este probabil la fel de mare precum cea dintre cele două sisteme care le-au marcat: Prietenia arată ca și eșecul comunismului, Noua Europă exprimă viitorul modern.

Dar noi de ce lăsăm să ne copleșească trecutul? Încorporează aceste poduri cumva valorile noastre învechite? “Merge și așa” în cazul Drujba și modernismul răsunător în cazul New Europe. De ce lăsăm să se irosească asemenea resurse? Sunt convins că vor apărea proiecte noi de folosire înțeleaptă a acestor poduri în zona Schengen. Este o sursă de dezvoltare și prosperitate, cel puțin pentru zonele riverane Dunării. Secretul stă, însă, în detalii.

Obiectivul Schengen nu trebuie să ne aducă numai decizia de integrare a Aeroportului Otopeni, cu un terminal dedicat, model și modern, ci să ne aducă ambiția de a face la frontierele terestre ale țării noastre, integrate în zonă, facilități moderne, confortabile, rapide și eficiente. Să înlocuim comportamentul oriental cu eleganță și eficiență vestică. Românii au dreptul de a se simți europeni în țara lor, înainte de a se simți europeni în Europa.