[discursul meu cu ocazia a 40 de ani de la terminarea Facultăţii de Comerţ Exterior, 31 mai 2013]

Noi, cei care aniversăm azi 40 ani de la terminarea facultăţii şi care ne-am născut în anii ’50, facem parte dintr-o generaţie curajoasă. Am trăit aproape perioade egale în cele două siteme, cu bune şi cu rele, cu siguranţă cea mai decadentă perioadă a comunismului, dar şi începuturile ezitante şi confuze ale capitalismului în România. Am văzut schimbări de regimuri sociale şi politice, de paradigme. Am experimentat transformări majore în stilul nostru de viaţă, unii dintre noi s-au aventurat pe teritorii complet noi. Dar îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem astăzi aici. Şi ne rugăm pentru cei care nu mai sunt printre noi.

Copilăria noastră a fost relativ ferită de rigorile vremurilor vitrege. Nu am suferit noi direct, dar am plâns pentru bunicii şi părinţii noştri. Am auzit de arestări, de închisorile din Piteşti, Sighet sau Poarta Albă. Iar unii dintre noi şi-au văzut părinţii în poziţii noi, ca să construiască socialismul. Dar noi toţi am avut aproape aceeaşi copilărie, trasă la indigo. Societatea ne uniformiza, iar întâlnirea noastră pentru prima dată în 1969 aducea împreună fete şi băieţi din toată ţara, la fel de inteligenţi, educaţi, emancipaţi şi spirituali, indiferent că veneau de la ţară sau din capitală. Vă mai amintiţi cu siguranţă cine a intrat cu media 10 la admitere.

Am venit la facultate într-o perioadă de speranţă, de relativă reinstaurare a libertăţilor individuale, de oarecare încredere că lucrurile vor merge mai bine, într-o perioadă când se vorbea de deschidere şi de reforme. Când Bucureştiul parcă mai păstra un aer interbelic, cu cabaretul Mon Jardin lângă clădirea nouă, din beton şi sticlă, a facultăţii noastre. Când puteam să mai bem un pahar de vin roşu cu 3 lei pe Magheru. Şi o bere cu 50 bani.

Eram tineri şi aveam vise. Mulţi dintre noi nu au găsit exact ce căutau sau ce aşteptau. Dar ne-am bucurat că eram diferiţi de alte facultăţi. Ne atrăgeau mai mult cursurile de filozofie şi de drept comercial, decât cele de economie politică sau de merceologia produselor. Poate cea mai exuberantă prelegere a profesorului Gruenberg despre evenimentele de la Paris din mai 1968 (pe care le-a trăit pe viu) şi Jean Paul Satre, dar şi cea mai frumoasă prezentare despre filozofia lui Engels. Eram bucuroşi că mai puteam citi publicaţii şi cărţi în limbi străine, se mai aduceau încă Le Monde şi L’Humanite sau Jeune Afrique. Nu toate numerele, dar suficiente. Şi că vizitam Biblioteca Franceză. Şi că asistam la spectacole de teatru avangardiste (Regele Lear, Radu Penciulescu). Şi discotecile de renume, cu DJ meseriaşi.

Generatia mea curajoasă