OraNoua.ro
Publicat în 30 septembrie 2015, 17:03 / 226 elite & idei

Mișu Negrițoiu, numit președinte al Comitetului pentru analize economice din Autoritatea Europeană de Supraveghere a Piețelor de Capital

Mișu Negrițoiu, numit președinte al Comitetului pentru analize economice din Autoritatea Europeană de Supraveghere a Piețelor de Capital

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a fost numit președinte al Comitetului pentru Analize Economice și de Piață din cadrul Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), instituția Uniunii Europene responsabilă cu reglementarea și supravegherea piețelor de capital, pentru un mandat de doi ani.

Potrivit unui comunicat al Autorității, decizia de numire a fost luată de forul de conducere al autorității, respectiv Consiliul Supraveghetorilor ESMA, în cadrul reuniunii de la Paris, din data de 24 septembrie 2015.

‘Comitetul pentru Analize Economice și de Piață este format din reprezentanți ai autorităților competente în supravegherea pieței de capital din cadrul UE și beneficiază de expertiza unui grup de profesori în finanțe și economie din mari universități europene și analiști specializați în domeniul piețelor financiare. Principalele linii de acțiune pe care se concentrează comitetul sunt identificarea pro-activă și evaluarea la nivel micro-prudențial a evoluțiilor și potențialelor riscuri și vulnerabilități de pe piețele financiare, alături de realizarea unor analize cost-beneficiu și de impact privind inițiativele de reglementare și supraveghere a piețelor’, se mai arată în comunicat.

Comitetele permanente ale ESMA sunt coordonate de reprezentanți ai autorităților naționale în Consiliul Supraveghetorilor ESMA, desemnați pe baza experienței profesionale acumulate în domeniul de activitate al fiecărui comitet.

‘Înființată în 2011, ESMA este unul dintre pilonii Sistemului European de Supraveghere Financiară, aflându-se într-o cooperare strânsă cu Autoritatea Bancară Europeană și cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale. Membru cu drepturi depline al ESMA, ASF este reprezentată în Consiliul Supraveghetorilor la nivel de președinte și participă la activitatea de reglementare prin implicarea în activitățile comitetelor permanente și ale grupurilor de lucru’, se precizează în comunicat.

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe