OraNoua.ro
Publicat în 3 octombrie 2012, 20:35 / 549 elite & idei

Mişu Negriţoiu: sfaturi pentru tinerii manageri şi antreprenori

Mişu Negriţoiu: sfaturi pentru tinerii manageri şi antreprenori

Mişu Negriţoiu, chairman al ING Bank Romania, a oferit, în cadrul evenimentului MEET THE CEO, organizat de revista BUSINESS Magazin, sfaturi pentru tinerii manageri şi antreprenori.

1. Învaţă tot ce poţi. Trebuie să te pregăteşti pentru orice oportunitate. Zece ani de zile n-am ştiut exact ce fac sau ce o să fac în viitor. Am terminat o facultate, am urmat a doua facultate, m-am gândit că Dreptul îmi lărgeşte orizontul. Apoi m-am apucat de limba engleză: dacă aveam oportunitatea să lucrez cândva cu limba engleză, trebuia să fiu pregătit. S-a dovedit ulterior că a fost esenţială. Am investit în pregătirea profesională: m-am apucat de doctorat, am fost asistent la ASE, încercam să înţeleg bursele la timpul respectiv. M-am pregătit pentru orice eventualitate.

2. Ai răbdare. Nu trebuie să fii impacientat că a trecut timpul, că n-ai realizat, că ai ratat ocaziile. Poţi să ratezi ocazii şi poţi să înveţi din eşecuri. Vorbesc cu tineri manageri de astăzi, care au nişte obiective punctuale pe care le ratează din diverse motive şi aproape că intră în depresie pentru că au ratat la 30, 35 de ani o poziţie la care visau. Eu nu am avut nicio funcţie de conducere până la 35 de ani, dar la 36 de ani am ajuns CEO la o întreprindere cu peste o sută de oameni.

3. Păstrează-ţi opţiunile. Nu cred că trebuie să te pregăteşti pentru o poziţie oarecare, ci, în general, să fii cât mai deschis. Ai de ales să fii un profesionist sau un manager. Profesioniştii, specialiştii sunt mai rigizi, mai radicali. Când te pregăteşti pentru management, în schimb, eşti mai general, accepţi mai uşor alte puncte de vedere, cred că trebuie să ai îndoieli. Probabil trebuie să fii şi perfecţionist, dar nu ultra-perfecţionist.

4. Profesia, dar şi familia. Cred că trebuie să faci şi altceva decât profesia, meseria şi că trebuie să fii echilibrat. Teoria spune că nu poţi fi un bun CEO dacă nu ai o viaţă de familie sau personală echilibrată. Există şi cazuri speciale, dar majoritatea managerilor sunt oameni echilibraţi.

Citeşte aici povestea lui Mişu Negriţoiu, chairman ING Bank Romania, în BUSINESS Magazin.

Ultima ora:

ObservatorOana Șerban: Biopolitica azi – Cum ne controlează statul în numele siguranței?

PoliticVictor Negrescu: UE mai face un pas important – apărarea europeană primește un nou cadru de finanțare

EconomieRadu Hanga: Trebuie să începem să vorbim cât mai simplu despre investiţii şi să avem produse potrivite fiecăruia pentru a creşte lichiditatea

ExternOvidiu Nahoi: Rusia a răpit peste 19.000 de copii ucraineni

SocialAndrei Muraru: Revoluția lui Nawaf. În memoria lui Nawaf Salameh, un vizionar care a pus suflet în promovarea României

EvenimenteHoria Răzvan Botiş a primit premiul „In Memoriam Bogdan Gavrilă”

EditorialGrațian Mihăilescu: Ce-ar fi dacă Bucureștiul s-ar schimba în doar două zile? Soluții concrete, inovatoare și inspiraționale pentru un viitor urban mai verde și sustenabil la festivalul care reinventează relația oamenilor cu mediul urban

CulturaIonuț Vulpescu: Podcast – invitat, pr. prof. Ion Buga (sezonul 5, episodul 11)



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe