Matei Bogdan
Publicat în 15 aprilie 2020, 15:39 / 287 elite & idei

Mișu Negritoiu: Uniunea Europeana isi dovedeste soliditatea

Mișu Negritoiu: Uniunea Europeana isi dovedeste soliditatea

Sa nu uitam: Pandemia Coronavirus este o provocare recenta, dincolo de obiectivele integrarii europene. De aceea, solidaritata europeana, ceruta in aceasta noua situatie, a trebuit construita pe institutiile existente, adaptate momentuluu.Uniunea Europeana de azi, a inceput ca si Comunitate Europeana a Carbunelui si Otelului (Tratatul de la Paris,1951), alaturi de Comunitarea Europeana a Energiei Atomice, elementele pe care s-a bazat agresiunea militara in al 2lea Razboi Mondial, ce trebuiau controlate la nivel european, pentru preintimpinarea unui nou razboi. Obiectivul principal era mentinerea pacii , prin controlul comun al resurselor si a integrarii economice.Evolutia ulterioara, spre “ Statele Unite Europene” (Churchill,1946), si in spiritul Declaratiei Schuman (1950), a fost Uniunea Vamala Europeana (Tratatul de la Roma,1957), pentru constructia pietei unice europene (Piata Comuna), a bunurilor si serviciilor, completaa mai tirziu cu pietele financiare si piata muncii (Uniunea Economica Europeana). Au trebuit 10 ani pentru fuziunea Comunitatilor Europene si a Comisiei (Tratatul de la Bruxeles, 1967), si alti 26 ani pina la Uniunea Europeana (Tratatul de la Maastricht, 1993), care a mai inclus afacerile interne si politica externa. Niciodata nu au fost integrate sau macar coordonate, sanatatea, educatia si cultura. UE nu a fost construita, institutional, sa rezolve o criza sanitare de aceasta dimensiune. Dar si-a gasit cadenta, relativ repede, rezultata din forta colaborarii de aproape 70 ani. Am incredere ca Uniunea Europeana va gasi resursele sa mearga mai departe si sa aduge noi capitole la politicile commune.PS. Am semnat primul Acord de Asistenta Economica pentru Romania cu Comisarul European pentru Extindere, Sir Leon Britten (5 mai, 1993)

Ultima ora:

ObservatorOvidiu Nahoi: Cei „5D” ai manipulării și dezinformării online. Cum poate răspunde Europa?

PoliticKelemen Hunor: În acest moment, comasarea alegerilor locale şi parlamentare nu este posibilă constituţional

EconomieMarian Năstase: ALRO este al doilea cel mai transparent emitent BET privind raportarea ESG

ExternMarco Badea: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat Regatul Unit să trimită avioane de luptă în Ucraina

SocialCsibi Magor: Pentru prima data de cand donez

EvenimenteAndreea Paul: Conferința CDG ”Banii României producătoare – finanțarea economiei private”

CulturaVlad Mixich: Mi s-a întâmplat de câteva ori să trăiesc o emoție foarte specială: gratitudinea de a fi martorul nemijlocit a unei frumuseți unice

EditorialOvidiu Nahoi: Cei „5D” ai manipulării și dezinformării online. Cum poate răspunde Europa?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe