Monica Macovei: Acordul de liber schimb va aduce produse moldovenești pe piața europeană
În cadrul Comisiei parlamentare de cooperare UE-Moldova, întrunită la 29 mai 2012, au fost puse în discuţii aspecte ce ţin de liberalizarea vizelor şi acordul de liber schimb. De ce este importantă Moldova pentru UE, cum poate ajuta UE rezolvarea problemei transnistrene şi ce schimbări speră să realizeze UE în ţara noastră, sunt întrebări la care a răspuns preşedintele comisiei, Monica Macovei, în cadrul unui interviu pentru europarl.europa.eu.
„Republica Moldova negociază acum liberalizarea vizelor şi un acord de liber schimb complex şi cuprinzător, care să acopere întreaga Moldovă, inclusiv regiunea transnistreană”, susţine Macovei. Potrivit acesteia, locuitorii din Transnistria, indiferent de minoritatea de care aparţin, vor beneficia de avantajele liberalizării vizelor şi liberului schimb.
Preşedintele Comisiei parlamentare de cooperare UE-Moldova speră că negocierile privind acordul de liber schimb se vor finaliza înainte de sfârşitul anului 2013. Monica Macovei dă asigurări că acordul va asigura competitivitatea comerţului, va atrage investiţii străine şi va oferi posibilităţi Moldovei de-a-şi plasa produsele pe piaţa europeană.
„În Moldova este încă necesară adoptarea unei legi anti-discriminare. Mai este necesară şi reforma serviciilor de informaţii: spre deosebire de alte ţări, în Moldova acest lucru nu a avut loc în negocierile pre-aderare la NATO”, a menţionat sursa citată.
„Sper să putem sărbători ziua în care Moldova va adera la Uniune cu respectarea tuturor angajamentelor”. Astfel a încheiat interviul preşedintele Comisiei parlamentare de cooperare UE-Moldova, Monica Macovei.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


