OraNoua.ro
Publicat în 22 octombrie 2014, 17:32 / 393 elite & idei

Mugur Isărescu: Băncile trebuie să evite împovărarea debitorilor de calitate cu costuri generate de alocările eronate din trecut

Mugur Isărescu: Băncile trebuie să evite împovărarea debitorilor de calitate cu costuri generate de alocările eronate din trecut

Băncile trebuie să direcționeze resursele de finanțare către investițiile productive, calitatea finanțării fiind mai importantă decât cantitatea, și să evite împovărarea clienților de calitate cu costuri generate de alocările eronate din trecut, a declarat marți guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

„Este puțin probabil ca, pe termen scurt, să asistăm la o răsturnare spectaculoasă a situației în ceea ce privește creditarea. (…) Eu sunt de părere că, mai ales într-o perioadă de ajustare a bilanțurilor, calitatea alocării resurselor de creditare este mai importantă decât cantitatea. Pentru a putea împinge economia pe o traiectorie de creștere auto-susținută, cred că este necesar ca băncile să direcționeze resursele disponibile pentru creditare către investiții productive, evitând împovărarea debitorilor de calitate cu costuri generate de alocările eronate din trecut. O astfel de abordare generează acele câștiguri de productivitate care sunt esențiale pentru ca productivitatea, investițiile și creditul să se alimenteze reciproc și să se înscrie de o manieră sustenabilă pe o spirală ascendentă, din care toată lumea ar avea de câștigat”, a explicat Isărescu, la Summit-ul Uniunii Europene pentru Europa de Sud Est, organizat de The Economist, eveniment la care AGERPRES este partener oficial media.

El a vorbi și despre pericolul pe care îl reprezintă o dezintermediere accelerată asupra perspectivelor de creștere a economiei Românești.

„Dezintermedierea, tranziția de la creditul în valută, dominant, spre un echilibru între creditul în valută și cel în monedă locală trebuie, sau sperăm, să se deruleze într-o manieră ordonată, fără forțarea unei reduceri agresive a raportului credite — depozite, care ar genera o constrângere excesivă la nivelul ofertei de credite și, pe cale de consecință, la adresa creșterii economice a României. Avem o ajustare fiscală majoră, pe care trebuie să o continuăm. Dacă peste această ajustare fiscală se suprapune un proces necontrolat de retragere a capitalului străin, România cu greu poate să crească”, a avertizat guvernatorul BNR.

Isărescu a precizat că finanțarea externă de la băncile mamă a scăzut cu aproximativ 9 miliarde de euro în cinci ani și că, doar în anul 2013, s-a înregistrat o treime din această scădere, aspect care trebuie luat în calcul în momentul în care se discută despre încetinirea creșterii economice, având în vedere că această evoluție s-a suprapus peste un „proces de ajustare fiscală destul de ambițios”.

Guvernatorul băncii centrale a mai spus că, în privința creditări în valută, care a explodat în perioada pre-criză, s-a ajuns la un capăt de drum. „Eu nu spun adio creditului în valută, dar eu cred că suntem la capătul unui drum în care creditul în valută era dominant. Eu spun adio debalansării, unui dezechilibru masiv între creditarea în monedă locală și creditare în valută. În România, ponderea creditului în valută a scăzut după multă vreme sub 60%, iar prognoza noastră este că se duce chiar sub 50%, ceea ce reprezintă o evoluție pozitivă”, a mai spus Mugur Isărescu.

El a adăugat că sistemul bancar din România și-a menținut un grad de capitalizare confortabil, de 17%, peste cel de dinaintea declanșării crizei.

Summitul Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est — „Pe drumul spre stabilitate și creștere”, organizat la București de publicația The Economist, dezbate marți perspectivele economice ale regiunii.

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

PoliticKlaus Iohannis: România și-a atins deja 62% din țintele Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

EconomieCristian Grosu: Ieșirea din economia liberală de piață

ExternRobert Lupițu: “Planul (B)reton” – Comisarul european din partea Franței ar putea concura pentru a o succeda pe Ursula von der Leyen la șefia Comisiei Europene

SocialAlexandra Gătej: De ce este fooaarte greu să practici bunătatea în vremea noastră

EvenimenteElena Calistru: Am ajuns la Geneva pentru WTO Public Forum

CulturaDan Mircea Cipariu realizează ateliere de lectură și scriere creativă în cadrul proiectului ”Țesem legături”

EditorialAlexandru Lăzescu: G7 vs BRICS – competiția pentru o nouă ordine mondială



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe