Matei Bogdan
Publicat în 26 iunie 2019, 17:15 / 611 elite & idei

Mugur Isărescu, din nou “bun” pentru PSD-ALDE: Orice schimbare ar fi o tulburare

Mugur Isărescu, din nou “bun” pentru PSD-ALDE: Orice schimbare ar fi o tulburare

Coaliția PSD-ALDE l-ar putea susține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandate la șefia BNR, al cărui mandat expiră în toamnă. Anunțul a fost făcut de Călin Popescu Tăriceanu șI a  produs surpindere – după ce aceeași coaliție l-a constat vehement pe Isărescu și a făcut presiuni pentru schimbarea sa.Reînnoirea mandatului ar urma să aibă loc în sesiunea extraordinară a parlamentului, convocată începând cu 1 iulie. 

Mandatul este unul din cele mai importante pentru economia românească. Din păcate nu există un contracandidat perfect credibil și, în aceste condiții, un nou mandat la șefia Băncii Centrale este de salutat, comentează la RFI economistul Aurelian Dochia: 

Aurelian Dochia: Orice schimbare cu un personaj pe care nu l-am cunoaște încă și nu știm tot ce poate ar reprezenta probabil un motiv de tulburare. Această soluție de continuitate este probabil covenabilă atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru sfera politică. Ar fi fost posibil să se iște niște lupte pentru șefia băncii centrale care poate ar fi dus la unele tensiuni între partidele politice, inclusiv între cele din coaliție. 
Reporter: De ce credeți că România nu are o altă persoană, un alt nume pregătit în această direcție? Care e explicația pentru acest vid de credibilitate?

A.D: Din păcate este o întrebare care ar putea fi pusă nu doar pentru banca centrală, ci cam pentru toate posturile de conducere din România. Vedem că de multe ori ajung în funcții de conducere oameni care nu sunt pregătiți. De multe ori nici nu erau cunoscuți în sfera publică. Este un semnal că ar trebui făcut ceva în privința înnoirii personalului din zona de conducere la nivel politic și la nivel administrativ. Ar trebui să existe o școală care să fie specializată în acest sens. Să existe un sistem de recrutare și de creștere a cadrelor. Nu s-a făcut mare lucru în direcția aceasta. Asistăm la această situație în care nu numai că cei care sunt ajunși în posturi de conducere nu își asigură succesorii, dar de multe ori chiar le îngrădesc acestora accesul către niveluri mai înalte. 

Rep: Pentru că faceți o referire generică la sistem în sine, la societate în sine, stau și mă întreb dacă discuția nu ar trebui purtată asupra numelor, ci mai degrabă, asupra principiului de depolitizare a instituțiilor. De ce nu se poate face până la capăt o depolitizare în instituții cheie?

A.D: Trebuie să fim atenți cum folosim acest termen de depolitizare. Până la urmă, într-un sistem democratic, așa cum este și România, nivelul politic este cel care ia deciziile cele mai importante, deciziile strategice. El trebuie să dispună de instrumente cu care să pună în practică aceste decizii și de oameni pe care să-i folosească în aplicarea acestor decizii. Peste tot în lume există o legătură între politic și nivelul tehnic administrativ. Șefii multor instituții se schimbă atunci când se schimbă guvernul sau coalițiile de guvernare la nivel politic. Ideea de depolitizare e corectă, dar trebuie tratată cu atenție. 

Rep: Revenind la Mugur Isărescu, guvernatorului băncii centrale i s-a reproșat în anumite ocazii conservatorismul și o prudnță excesivă. Până la urmă, trăgând o linie, dumneavoastră cum ați evalua, pe perioade de turbulențe, intervențiile băncii centrale și măsurile luate? 

A.D: Cred că în mare a fost exact ceea ce trebuie pentru România. A avut calmul și echilibrul de care era nevoie. A avut abilitatea de comunicare. De multe oris sunt oameni care ar fi potriviți din alte puncte de vedere, dar nu au această capacitate de comunicare. La nivelul băncii centrale este poate unul dintre cele mai importante instrumente. De multe ori numai vorba guvernatorului băncii centrale este cea care poate să tranșeze o situație. Să ne amintim de Mario Draghi acum câțiva ani. O singură remarcă a lui a fost suficientă pentru a rezolva o situație foarte dificilă pe piețele financiare europene. Mugur Isărescu a dat dovadă de multe din aceste calități. Evident că i s-au făcut și reproșuri și pot fi retrospectiv găsite vini că ar fi fost prea conservator sau prea îndrăzneț în anumite privințe. Per total eu cred că a fost o alegere fericită pentru noi. 

Rep: A rezistat și unui asalt, unei tentative de acaparare politică a instituției? Așa s-a transmis la un moment dat semnalul. Așa a fost impresia, că aceeași coaliție care l-ar propune acum ar fi încercat să acapareze BNR.

A.D: Tocmai asta crează această surpriză în legătură cu acest anunț oficial că va fi sprijinit pentru un nou mandat. Au fost niște atacuri, dar nu știm prea bine din ce parte au venit, în ce context au fost duse. Până la urmă, trebuie să fim realiști și să știm că nu scapă nimeni de asemenea atacuri când e vorba de posturi de mare răspundere și de mare vizibilitate. 

https://www.rfi.ro/economie-112524-mugur-isarescu-psd-alde

Ultima ora:

ObservatorNicuşor Dan, la summitul de la Odesa: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei, care face tot posibilul să submineze calea către pace

PoliticNicuşor Dan, la summitul de la Odesa: Trebuie să fim fermi în denunţarea acţiunilor Rusiei, care face tot posibilul să submineze calea către pace

EconomieCorina Murafa: De ce ne chinuim atât zilele astea să reducem deficitul?

ExternAnca Dragu: Slovenia, un exemplu de succes în reformă și integrare europeană

SocialDaniel David explică Reforma Educației: „Nu e vorba de mai multă muncă, ci de muncă mai eficientă”

EvenimenteAlexandra Dobre: Am fost gazdele lansării unei campanii care atinge o problemă profund umană, adesea invizibilă, dar cu un impact emoțional major – infertilitatea

EditorialSever Voinescu: Viitorul ministru de externe

CulturaMireille Rădoi: B.C.U. – efervescență culturală în inima Capitalei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe