OraNoua.ro
Publicat în 12 martie 2014, 16:15 / 458 elite & idei

Mugur Isărescu: Jumătate din industria din 1990 trebuia restructurată sau închisă. Acum industria creşte, dar în enclave

Mugur Isărescu: Jumătate din industria din 1990 trebuia restructurată sau închisă. Acum industria creşte, dar în enclave

Mai mult de jumătate din industria românească din 1990 trebuia restructurată sau închisă, dar România se află acum într-un proces de reindustrializare, pe alte criterii decât cele ale economiei centralizate, dar mai puţin vizibil din cauza zgomotului electoral, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu.

„După schimbarea spre rău din ’81-’82 se vorbea a despre faptul că 30% din industria românească trebuia restructurată sau închisă. Din ’87- ’88 insitutele de cercetare căutau soluţii (…) A trenat ideea că în ţara românească nu s-a gândit. Nu-i adevărat. Poate n-am avut suficientă putere să răzbatem, poate n-am avut suficient curaj, dar faptul că nu gândeam deloc este o nedreptate şi e bine că s-au găsit câţiva care au luat din ce s-a scris, timid înainte de ianuarie 1990, după care s-a dat drumul, a fost chiar o avalanşă“, a spus Isărescu, la evenimentul de lansare a volumului „Răzbunarea trecutului – Capitalismul în cinci luni postdecembriste“, autori Marin Dinu şi Teodor Brateş.
El a arătat că dacă în 1987 se estima că o treime din economia românească trebuia restructurată, după 1989 nu a mai făcut nimeni un calculul riguros. „Partea necompetitivă a economiei româneşti a devenit şi mai mare (…) Teza că ne industrializăm cu tehnologie românească, de altfel foarte frumoasă, a fost foarte păguboasă (…) Capacitatea depăşită tehnologic se ducea spre jumătate din industrie. O bună parte din industria românească era depăşită şi trebuia restructurată masiv“, a explicat Isărescu.
Acoperită de „zgomotul electoral“
El a arătat că în prezent indicatorii privind industria, care înregistrează creşteri persistente de peste 10%, arată un proces de reindustrializare, dar care nu se mai realizează uniform, aşa cum s-a întâmplat în economia centralizată.
„Nu avem dezindustrializare, avem un fel de industrializare. Se face în enclave. Nu mai trece nimeni cu elicopterul (…) Nu se mai ocupă nimeni de repartizarea judicioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării. Asistăm la o reindustrializare pe alte principii“, a spus Isărescu.
Guvernatorul BNR crede că această reindustrializare nu devine vizibilă şi din cauza „zgomotului electoral“ din această perioadă.
„Motorul“ economiei
Producţia industrială a crescut în ianuarie faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,4%, respectiv cu 2,3%. Faţă de ianuarie 2013 indicatorii sunt în urcare cu 10,1%, respectiv 9,9%.
Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în anul 2013, comparativ cu anul 2012, le-au avut industria (2,3%), cu o pondere de 30% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 8,1%, şi agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,1%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,6%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 23,4%.

Ultima ora:

ObservatorNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

PoliticLigia Deca, numită secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

EconomieNicholas S. Kass on President Trump’s Vision and the Romanian-American Partnership – Exclusive Interview on Antena3 CNN

ExternAlexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!

SocialAndrei Caramitru: Studiu despre analfabetismul funcțional

EvenimenteAlexandru Bogdan: A relaxed chat about the key takeaways from 2024 and hopes for 2025

EditorialDan Mircea Cipariu: Detector pentru “războinicii viteji”!

CulturaAndreea Paul: Conflictele intergeneraționale au un remediu fantastic prin teatru



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe