Nicoleta Munteanu: Povestea româncei care este parteneră într-o companie care are în responsabilitate peste 6 miliarde de euro şi care a dezvoltat singură un program unic pentru copiii din toate şcolile din România
Nicoleta Munteanu este Managing Partner la Euro INSOL, companie ce activează pe piaţa de insolvenţă din România;
• Este doctor în ordine publică şi siguranţa naţională, iar experienţa sa practică include conducerea liderilor de proiect, asigurarea managementului operaţional în procedură, coordonarea echipelor taskforce şi implementarea managementului de criză şi al situaţiilor de risc;
• Este avocat, membru al Baroului Bucureşti din anul 2002 şi practician în insolvenţă din 2005. Este membru UNPIR şi INSOL EUROPE, precum şi vicepreşedinte CONAF (Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin);
• Este fondator „Kids in business”, singurul program de educaţie antreprenorială pentru copii predat în şcoala primară după semnarea „Pactului pentru Educaţie Antreprenorială” în anul 2019 între Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze.
Nicoleta Munteanu a apărut în anuarul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, ediţia 2022.
www.businessmagazin.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


