Nicuşor Dan, despre stadiul lucrărilor la Prelungirea Ghencea. Tronsonul care va fi deschis în octombrie
Tronsonul cuprins între str. Braşov şi str. Râul Doamnei, de pe Prelungirea Ghencea, ar putea fi gata în octombrie 2022 FOTO Facebook / Nicușor Dan
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat vineri, 2 septembrie, că lucrările la Prelungirea Ghencea avansează, iar Trustul de Clădiri Metropolitane estimează că tronsonul aflat în execuţie, cel cuprins între străzile Braşov şi Râul Doamnei, va fi finalizat în luna octombrie.
În ceea ce priveşte tronsonul dintre străzile Râul Doamnei şi Valea Oltului, se aşteaptă intabularea pentru imobilele expropriate pentru a putea începe demolările.
”Lucrările la Prelungirea Ghencea avansează. Trustul de Clădiri Metropolitane estimează ca tronsonul aflat în execuţie, cel cuprins între str. Braşov şi str. Râul Doamnei, va fi finalizat în luna octombrie. În prezent, pe sensul de mers de la str. Braşov către str. Râul Doamnei, se execută lucrări de asfaltare a părţii carosabile şi a infrastructurii pentru pistele de biciclete, iar săptămâna viitoare vor fi demarate lucrările de execuţie a trotuarelor”, a arătat Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că se lucrează la infrastructura liniei de tramvai şi se fac lucrări de protecţie a cablurilor de 110 KV, toate acestea cu asigurarea traficului rutier pe minim o bandă de circulaţie pe sens.
Totodată, au fost finalizate lucrările la reţelele electrice de medie şi joasă tensiune, precum şi cele de telecomunicaţii, iar instalaţia de gaze naturale a fost deviată şi relocalizată în totalitate.
Nicuşor Dan a menţionat că, în cel mai scurt timp, vor fi finalizate lucrările la sistemul de canalizare şi la instalaţiile de alimentare cu apă potabilă.
”În ceea ce priveşte următorul tronsonul pe care vom demara lucrările, cel cuprins între str. Râul Doamnei – str. Valea Oltului, aşteptăm intabularea pentru imobilele expropriate pentru a putea începe demolările”, a precizat el.
www.ziare.com
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


