Matei Bogdan
Publicat în 21 octombrie 2020, 16:53 / 28 elite & idei

Nicuşor Dan: „Validarea mandatului meu a fost contestată de 52 de cereri de apel”

Nicuşor Dan: „Validarea mandatului meu a fost contestată de 52 de cereri de apel”

Primarul ales ale Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, azi, că validarea mandatului său a fost atatcată cu 52 de cereri de apel, majoritatea depuse de foşti şi actuali consilieri PSD. Dan precizează că municipiul Bucureşti „are mari probleme de rezolvat”, însă susţine că urgenţa PSD nu este rezolvarea acestora, ci întârzierea preluării mandatului său, informează news.ro.

„Bucureştiul are mari probleme de rezolvat, cele mai urgente fiind criza coronavirusului, termoficarea şi colapsul financiar. În acest context, validarea de către Tribunal a mandatului meu de primar a fost contestată prin 52 (cincizeci şi două) cereri de apel, formulate în majoritate de foşti şi actuali consilieri PSD. Dosarul celor 52 de apeluri are termen luni, la Curtea de Apel”, a anunţat, miercuri, Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.

Primarul, ales susţine că „urgenţa PSD nu este însă rezolvarea problemelor oraşului, ci intârzierea preluării mandatului” său.

„Probabil că mai au nevoie de câteva zile în plus ca să şteargă nişte urme şi ca să rezolve solicitările unor „prieteni”. În acelaşi timp, oamenii PSD – cei responsabili de dezastrul din termoficare – cer imperativ apă caldă şi căldură în Bucureşti, uitând că Firea e încă primar în funcţie, iar responsabilitatea este încă a ei! Se dovedeşte acum că respectul Gabrielei Firea şi al PSD Bucureşti faţă de cetăţenii Capitalei e zero. Pesediştii sunt deja ocupaţi cu campania electorală pentru alegerile parlamentare şi înţeleg probabil să-şi facă această campanie pedepsind bucureştenii şi neglijându-şi atribuţiile pe care le au, conform legii, până în ultima zi oficială de mandat”, a mai scris Dan.

În finalul postării, primarul ales face din nou referire la Gabriela Firea: „Cât despre Gabriela Firea, vă amintiţi cum, înaintea alegerilor, susţinea categoric că nu se ţine de scaunul de primar? După ce a arătat că nu ştie să piardă, Gabriela Firea nu reuşeşte nici să părăsească cu demnitate funcţia de primar”, potrivit news.ro.

www.bursa.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe