Adriana
Publicat în 23 mai 2018, 09:48 / 227 elite & idei

Oana Bîzgan: Proiect: Acces la educaţie pentru copiii care nu au acte de identitate sau CNP

Oana Bîzgan: Proiect: Acces la educaţie pentru copiii care nu au acte de identitate sau CNP
+ Observator

O iniţiativă legislativă depusă de mai multe femei parlamentar propune ca să aibă acces la educaţie şi copiii care nu au acte de identitate sau CNP.

Proiectul a fost iniţiat de deputata Oana Bîzgan, împreună cu peste alte 60 de deputate şi senatoare, şi vizează completarea Legii nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale în aşa fel încât aceşti copii să poată fi înscrişi în sistemul educaţional, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Iniţiativa legislativă prevede ca unităţile de învăţământ la care se prezintă copii fără CNP sau documente de identitate să le asigure acestora serviciile de învăţământ general obligatoriu. De asemenea, angajaţii unităţilor de învăţământ la care se solicită înscrierea vor anunţa imediat serviciile de asistenţă socială sau organele de poliţie, după caz, pentru efectuarea procedurilor de obţinere a CNP-ului şi de înscriere a copiilor în registrele de stare civilă, prevede proiectul.

Potrivit sursei citate, dreptul universal la educaţie este garantat prin Constituţie şi prin Convenţiile internaţionale la care România este parte, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Totodată, autorităţile estimează că peste 160.000 de români nu au niciun document de identitate, iar majoritatea celor fără acte sunt copii. Lipsa documentelor de identitate afectează atât aceşti copii, cât şi întreaga comunitate, printr-un risc crescut de sărăcie şi excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz şi violenţă sau trafic de persoane, arată iniţiatorii.

„Din păcate, deşi dreptul la educaţie este prevăzut legal şi egal pentru toţi cetăţenii, copiii care nu au CNP şi implicit nu au documente de naştere sau identitate nu pot beneficia de acesta. Perpetuăm astfel o problemă sistemică, iar pentru a o rezolva este nevoie de responsabilizarea tuturor actorilor implicaţi. De aici importanţa acestei colaborări transpartinice la feminin. Educaţia copiilor ar trebui să primeze, indiferent de partidul din care facem parte – le mulţumesc colegelor mele că susţin această iniţiativă”, a declarat Oana Bîzgan, iniţiatoare a proiectului.

https://www.romaniatv.net/proiect-acces-la-educatie-pentru-copiii-care-nu-au-acte-de-identitate-sau-cnp_420152.html

Ultima ora:

ObservatorAneta Bogdan: Meaning 2021

PoliticLudovic Orban, despre comunicarea în Coaliţie: Nu fac bine declaraţiile polemice, coeziunea în comunicare e esenţială

EconomieCorina Popescu: Electrica anunță finalizarea primei etape a fuziunii prin absorbție a celor trei companii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului

ExternRobert Lupițu: Președintele Klaus Iohannis îl decorează pe ambasadorul american Adrian Zuckerman pentru implicarea în dezvoltarea Parteneriatului Strategic România – SUA

SocialVictor Negrescu: Recomandări pentru sprijinirea educației și reducerea decalajelor

EvenimenteRăzvan Orășanu: Vrem să creăm un program săptămânal – un soi de mix de conferințe dedicate subiectului și webinarii dedicate profesorilor, toate legate de digitalizarea în educație

CulturaCristina Popescu: ZIUA CULTURII NAȚIONALE. 150 DE ANI DE LA PRIMA SERBARE A ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

EditorialAneta Bogdan: Meaning 2021



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe