Nu este circ ce face un om cu banii lui si o țara întreaga ajunsă la exasperare si care încerca metode disperate de a striga Ajunge!
E vorba despre viața noastră. A mea si a ta. Si a copiilor noștri. Si a mamei mele care, daca nu aveam bani, murea sigur acum o luna in spital. Si a copiilor de care ne despărțim prea devreme ca ne pleacă nu la mai bine ci la mai greu dar normal. Si despre clasa mea de liceu care vine anual jumătate din ea de peste mari si tari ACASĂ. Si despre disperarea si eroismul a doua femei care fac ele si 250 000 de oameni din spatele lor ce nu s a facut cu toții banii din țara asta. Ceva banal -un spital.
Si este despre disperarea pustilor care aveam la revoluție 20 de ani si credeam ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior ca scăpasem de comunism. Si care acum sunt iar disperați.
Si despre Colectiv. Si despre agramații de care nu mai ai loc.
Despre tot comunismul si lasitatea care zac in noi. Si despre un stat ostil si dușmănos cu cei care încerca sa facă ceva, orice. Si care este ‘generos” îndatorand țara si pe copii de azi lăsând o pensie mai mare mâncata luna următoare deja de inflație.