A trecut proiectul cotelor de gen care obligă partidele să asigure și reprezentarea femeilor și a bărbaților în minim o treime din lista de candidați.
România are doar 5 primari femei la fiecare 95 de bărbați primari.
Este destul de clar, cu ochiul liber, că 30 de ani de democrație nu au asigurat ”natural” reprezentarea a 55% din populație ci un eșec de reprezentare. Nu este rezultatul unui proces dur se selecție prin vot pentru că nu știm dacă românii nu ar fi votat femei pentru că nu au avut când, pe listele de candidaturi propuse de partide situația e tot gravă (da, am numărat).
Nu doar pentru femeile politician e nevoie de mai multe femei în politică, ci pentru calitatea legilor care ies din aceste decizii e nevoie să nu mai fie mese de discuții și vot din care femeile, și perspectiva lor, lipsesc.
De exemplu, pentru că au făcut teste de siguranță aproape doar ingineri bărbați și doar pe manechini cu anatomie masculină, și azi femeile sunt de două ori mai mult supuse riscului de a fi blocate în mașinile care se stâlcesc în accidente (articol în comentarii).
Dacă vă întrebați cum am rămas singura țară din UE cu gospodării fără acces la apă curentă e și asta o cauză, pentru că de volume mai mari de apă ai nevoie la gătit și spălat rufe, activități care pică adesea în grija femeilor, femei care au lipsit de la masa deciziei.
Mie la Senat când prezentam legea noastră cu obligativitatea încadrării la viol a actului sexual a unui adult cu minori cu 3 ani mai mici sau legea de drept la locuire pentru victimele violenței domestice mi-a spus un senator că ”sunt rătăcirile unor domnișoare în Parlament, nu probleme reale”. Legea locuirii am trecut-o la Senat cu greu, foarte greu, dar și pentru că am găsit o femeie ambasador al proiectului în alt partid.
Suntem doar 2 femei parlamentar la fiecare 8 bărbați. Să nu vă imaginați că asta nu are efect asupra politicilor publice.
În centrele de regugiați care erau de fapt refugiate nu au trimis în pachetele de urgență și absorbante (erau doar bărbați decidenți) și a fost nevoie de efortul unui ONG de fete să repare asta.
Prima mea lege trecută, în 2020, a fost să repar faptul că mamele și tații singuri care lucrau în spitalele COVID pe secții aveau un bonus mai mic decât ceilalți părinți. Bonusul era pentru că erau școlile închise și cineva trebuia să stea cu copiii iar în cazul familiilor mono parentale erau prevăzute doar zile libere nu și compensarea dacă lucrează dar îmi scriau scrisori disperate că nu pot părăsi secția că au prea mulți bolnavi și e nevoie de ele (medici, asistente) dar pentru a putea face asta aveau și ele nevoie de resurse pentru bone să le supravegheze acasă copilul cât e școala închisă. Doar că la mame singure cu copii care să conducă secții de spital nu se gândise legiuitorul.
A reapărut contra argumentul că de ce ne trebuie mai multe femei în politică când le-am avut pe Udrea și Dăncilă.
Pe logica asta a argumentelor absurde n-ar mai trebui să avem bărbați în politică că i-am avut pe Hitler și Ceaușescu (care chiar dacă nu conduceau democrații, au fost aleși în interiorul partidelor lor) și Trump și Dragnea și Gabi Oprea.
Parte din ultimii cinci ani petrecuți în politică am muncit și pentru asta. Am fost în grupul de oameni care au pornit și apoi condus un partid care în alianță a reușit să dea prima femeie deputat de diaspora, prima femeie președinte a Senatului, cel mai mare procent de femei parlamentar ale unui partid din România de la revoluție încoace și asta a fost posibil cu un focus pe recrutare și pe implicarea în decizie a femeilor. E meritul lor, al fiecăreia dintre ele, nu al meu, dar e o parte din munca noastră de care voi fi mereu mândră, o muncă care acum se traduce în voturi pentru drepturile femeilor în Parlament și în consiliere locale implicate în proiecte pentru femei. Pentru ele am pornit și campania de promovare a #viceprimărițelor.
Sunt și bărbați aliați pe care i-am descoperit în acești ani. E drept, nu mulți, dar cu voci puternice. Îi aștept să le folosească corect și acum.