Oana Țoiu: Am promis transparență si deschidere chiar și atunci când suntem criticați
La apariția PNRR Comisia Europeană a cerut o echipă dedicată de audit în cadrul Autorității de Audit, iar Guvernul a stabilit că și cei care lucrează în implementarea și în auditarea PNRR vor avea aceeași grilă de salarizare ca cei care lucrează pe alte programe operaționale. În cazul autorității de audit, în ritmul discuțiilor cu Comisia Europeană, modificarea a fost propusă de MIPE în Parlament, susținută și votată de coaliție.
Asta era în iulie. Azi citesc un articol din Newsweek în care ceea ce e asigurarea faptului că oameni cu muncă, pregătire și responsabilitate similară au acces la salarizare similară devine ”sporul Țoiu” (sporul personalului din Autoritatea de Audit e de prin 2005, dar acest detaliu nu încurcă autorul) și ceea ce a fost discuția tehnică formală a propunerii ministerului în comisii a devenit ”înțelegerea pe surse între Ghinea și inocenta Țoiu”.
Am promis transparență si deschidere chiar și atunci când suntem criticați. Ce mi-aș dori e totuși să primim un tratament corect. Dacă numele meu apare în articol cred că ar ajuta pe toată lumea dacă aș fi întrebată înainte de publicare. Așadar voi clarifica câteva chestiuni pe care le-am sesizat în articol și care cred că ar merita lămurite. Sper și că autorul va ține cont de aceste răspunsuri și că va face modificările necesare.
Autoritatea de Audit este un organism independent operațional de Curtea de Conturi și față de gestionarea și implementarea fondurilor comunitare nerambursabile. Nu e o părere, e o lege, motiv pentru care nu cred că afirmația conform căreia am fi oferit un cadou Curții de Conturi este cea mai corectă.
Nu este un spor introdus acum de către noi ci e vorba de unul existent de mai bine de un deceniu. Da, de mai bine de un deceniu. Ce am făcut noi prin modificările propuse este sa clarificam faptul ca celor care vor lucra pe PNRR sa li se aplice aceeași grila de salarizare ca in cazul celorlalți funcționari care lucrează pe alte programe operaționale/ fonduri europene. Nimic complicat si nici un avantaj suplimentar. Apreciez grija față de bugetul de stat, de altfel noi lucrăm la un set de proiecte care diminuează excesul și inechitatea sporurilor. Da, ar trebui să avem un sistem de sporuri pe baza rezultatelor dar pînă atunci un acces corect al celor cu muncă și responsabilitate similară la salarizare similară, însă merită adăugat și că echipa despre care discutați este mai mică de 20 de persoane.
Am citit cu surpriză menționarea ”unor surse”. Ședințele Comisiei au fost și sunt deschise mass media și toate grupurile parlamentare au fost prezente în propunerea formală de către MIPE a acestui amendament, dar să stiți că și noi suntem disponibili să răspundem întrebărilor și înaintea publicării. Da, am coordonat cu @Cristian Ghinea programul de guvernare și astăzi candidăm în echipe diferite, dar relațiile dintre noi nu sunt cele care ne ghidează deciziile, ci programul de guvernare pe care îl menționați și care menționează prioritatea pentru PNRR și pentru condiții similare de acces la salarizare pentru persoane care au aceeași muncă, pregătire și responsabilitate.
În spiritul transparenței, deși Newsweek nu a cerut și nu a inclus perspectiva noastră tehnică, eu o voi include pe a lor. Linkul este în comentarii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


