OraNoua.ro
Publicat în 11 noiembrie 2015, 17:11 / 272 elite & idei

Octavian Bădescu: Resetarea statului. 15 “inovaţii” care pot schimba România

Octavian Bădescu: Resetarea statului. 15 “inovaţii” care pot schimba România

de Octavian Bădescu

In urma cu vreo doi ani scriam un articol generat de un moment de reflectie, favorizat si de implicarea timp de cateva luni pe post de “manager privat/profesionist” la Posta Romana – Prioripost.

Ipostaza respectiva si experienta personala mi-a generat o pespectiva din unghiuri complementare: din zona privata – ca manager, ca antreprenor si totodata ca manager in zona “de stat”, adica in “maruntaiele hidrei”, adica tocmai acolo unde am dori sa se schimbe lucrurile, Posta putand fi considerata ca un esantion reprezentativ.

Atunci cand reflectezi cu privire la ceea ce ar trebui si ar putea fi si facut pentru ca Romania in ansamblu sa poata sta mai bine in planul libertatii si al prosperitatii, a privi lucrurile dintr-o atare postura ofera o perspectiva mai complexa, mai clara si mai ancorata in problematica de fond.

Evenimentele recente m-au facut sa revin asupra materialului respectiv si sa il completez cu anumite consideratii principiale suplimentare, reliefate si de acele solicitari rationale care vin in aceste zile din partea anumitor zone ale societatii si pe care le-am preluat si integrat in acest set. Reformele necesare sunt poate in afara mandatului unui Executiv provizoriu, insa agenda/directia nu ar trebui scapata din vedere. Ca tot ne pregatim de un nou Guvern si de alegeri…

 

  1. Problemele tin in primul rand de “sistem” si abia il al doilea rand de “protagonisti”.

 

Personal am crezut ca “managementul profesionist” poate aduce imbunatatiri decisive si in principiu asa pot sta lucrurile. Aceasta atat timp cat si vointa proprietarului este aceeasi, cat interesele actionarului converg, precum o fac in general in mediul privat, cu interese managementului.

Iar la stat nu e cazul, interesul politicului (care a acaparat pana la confuzie notiunea de “stat”) este votul si intreaga gama de interese individuale subsecvente. “Proprietarul” de fapt sunt “contribuabilii”, care au o putere foarte disipata si exercitata rar, la alegeri, in timp ce proprietarul juridic este expesia lor politica, reprezentantii lor, prin institutiile / ministerele pe care le conduc. In acelasi timp, interesul managementului tine deperformanta economica.

Avem de-a face deci cu o problema de proprietate care conduce spre exemplu la realitatea faptului ca noi, ca si contribuabili si “actionari fara voie” nu avem nimic de castigat in buzunar daca o companie “de stat” inregistreaza profit, insa taierea datoriilor cand lucrurile merg prost ne afecteaza intrucat face ca statul sa creasca taxele, sa ne ia bani din buzunar, pentru a acoperi gaura.

Aceasta distonanta privind interesele pune in evidenta faptul ca, pe un atare tipar de structura, un manager are doar misiunea si posibilitatea de a “spala” sau cel mult de a reaseza ferestrele intr-o cladire stramba ale carei probleme sunt la fundatie si ai carei stalpi sunt asezati gresit. La nivel de oameni, responsabilitatea apartine cu precadere celor care au chemarea de a indrepta stalpii, acestia preferand insa comoda perpetuare a sistemului.

Problematicile de fond ale companiilor cu actionariat de stat pot fi cu usurinta extrapolate la nivelul multor structuri ale statului, intrucat premisele sunt similare.

O alta concluzie la care am ajuns este ca maniera cea mai eficienta si eficace de a reforma un sistem cancerizat este taierea finantarii respectivului sistem, a respectivului mod de operare. Ca o paralela, daca intr-un organism avem o inima care pompeaza sange intr-un organ cancerizat, in cazul nostru avem de-a face cu contribuabili, cu impozite si cu un stat “resursofag”. Iar un sistem nu se reformeaza singur, este necesar a se pune presiune pe el, trebuie ca cei interesati direct –  spre exemplu proprietarii, clientii, finantatorii sai –  sa doreasca aceasta.

 

  1. Posibile solutii

 

Ajungem astfel la primul demers decisiv care ar influenta pozitiv si major Romania:

 

  1. Privatizarea pana la un anume termen limita si sub sanctiunea caderii Guvernului a companiilor de stat, cu pretul si mijloacele plasate in plan secund, alocand prioritate si celeritate asupra acelora care inregistreaza pierderi.

Ideea iesirii de sub gestiunea statului poate fi extinsa apoi de la companii chiar si la anumite arii, spre exemplu la invatamant, dar nu numai, efectul fiind practic intr-o povara fiscala mai redusa, implicit intr-un grad mai mare de atractivitate pentru investitori, desi expresia “descatusarea energiilor investionale si nu numai” ar putea fi o exprimare mai potrivita in context…

Mitul companiilor de stat „esenţiale” pentru România este fabricat în laboratoarele propagandei politice. În realitate, aceste companii s-au dovedit esenţiale doar pentru stat, mai exact pentru „băieţii deştepţi” care s-au cocoţat în consilii de administraţie sau le-au folosit în diverse contracte păguboase pentru naţiune. Astăzi toată lumea vede, de exemplu, că trenurile private sunt mai bune şi mai ieftine decât cele de stat, chiar dacă ele sunt gestionate de foşti angajaţi ai falimentarului CFR.

Nu doar că s-ar realiza economii semnificative din eliminarea anumitor gauri negre ale economiei, dominate de o clientelă politică parazitară, dar din veniturile obţinute am putea rezolva problema care se profilează deja legată de deficitul sistemului public de pensii. Ar fi deci necesara coroborarea cu un al 2-lea demers:

 

  1. Utilizarea fondurilor obtinute pentru accelerarea trecerii la un sistem privat de pensii, schimbarea sistemului actual de pensii de sorginte bismarkiana neadecvat la realitatile demografice fiind o prioritate absoluta.

În fiecare an deficitul sistemului de pensii se adânceşte, iar pe măsură ce un angajat va susţine din ce în ce mai mulţi pensionari, problema se va agrava. Dacă nu reducem dependenţa faţă de sistem problema va ajunge nerezolvabilă iar tinerii de astăzi vor ajunge să cunoască un nivel alarmant al sărăciei atunci când vor ajunge la vârsta pensionării.

De aceea, din privatizările efectuate, s-ar putea realiza constituirea unui fond prin care să fie negociată ieşirea din sistemul public de pensii a celor care nu ar mai vrea să facă parte din el. Astfel ar putea fi redusă, dacă nu chiar eliminată cea mai împovărătoare obligaţie fiscală pentru salariaţi, anume contribuţia de asigurări sociale, care asigură statului aproximativ 25% (15,8% prin contribuţii ale angajatorului, 10,5% prin contribuţii ale angajatului) din munca fiecăruia. Simultan, veniturile actualilor pensionari nu ar fi periclitate.

 

  1. Introducerea unei prevederi legale care sa faca posibila decizia taierii datoriilor la companiile de stat numai in baza unui referendum, un fel de AGA reala. Acest demers ar asana, ar reseta serios economia.

In egala masura, o procedura similara ar trebui avuta in vedere si privind plata salariilor compensatorii la concediere din fonduri publice (o solicitare sindicala nefericita si discutabila economic, fie si daca ne gandim la faptul ca favorizeaza exodul resurselor valoroase dintr-o organizatie si la decapitalizare. Sindicatele ar trebui sa militeze pentru drepturile salariatilor care raman, nu care pleaca din sistem).

 

  1. Reglementarea legala, eventual prin constitutie, a chestiunii deficitului, de fapt a necesitatii echilibrului bugetar. Deficitul bugetar permanent, fie el individual, al unei companii sau al unui stat denota neperformanta si este un aspect negativ, mai ales pe termen lung, insa si pe termen mediu si scurt. Nu putem continua asa si acesta trebuie sa fie un indicator de performanta la nivel guvernamental.

 

  1. Introducerea de KPI la nivelul performantei tuturor institutiilor statului, a indivizilor care le conduc la nivel de varf, mai aleg la Guvern. Indicatori de performanta validati eventual prin referendum si cu efecte directe pozitive sau negative asupra interesului individual al responsabililor. S-a mai abordat in presa aceasta tema, insa nu suficient de mult. Este o tema fundamentala pentru Romania, necesar a fi aprofundata.

 

  1. Suntem majoritatea frustrati de tot felul de reglementari, ne plangem indreptatit de hatisul legislativ, spunem ca legile sunt multe si sunt defectuoase. Problematica hatisului legislativ dificil de stapanit deriva si din faptul ca se aduna “in sistem”, permanent si in toate planurile tot felul de reglementari, legi, coduri, norme de aplicare samd intr-un numar mai mare decat “iesirile”, abrogarile.

Poate parea ridicola la prima vedere, insa o solutie ar putea fi, spre exemplu, stabilirea unei reguli potrivit careia nimeni (parlamentar, ministru samd) nu poate introduce vreun tip de act normativ nou in sistem daca nu dovedeste faptul ca odata cu acesta se abroga un numar cel putin egal de pagini. Cu alte cuvinte, cum nu poti defrisa daca nu demonstrezi ca ai plantat in egala masura, in acelasi timp, cand vorbim de reglementari, este necesar sa abordam exact invers: nu poti planta daca nu demonstrezi ca ai defrisat. Le putem asimila buruienilor, chiar daca in unele cazuri sunt necesare, acestea afecteaza in fond libertatea oamenilor… e bine sa fie putine, clare si simple pentru a fi si gestionate mai usor, cu mai putine resurse.

 

  1. Clarificarea regimului privind finantarea partidelor politice, eliminarea subventiilor si totodata a barierelor de intrare pe piata politica, reevaluarea sistemului de vot. Stimularea implicarii persoanelor de calitate in zona administrative-politica printr-un sistem motivant, inclusiv din punct de vedere al remunerarii, in concordanta cu responsabilitatea asumata. Produsul politic nu se mai vinde membrilor si atunci partidele au gasit alte forme maligne de finantare. Tema necesita o abordare mai ampla, insa pana nu vom rezolva ca societate acest aspect nu putem spera ca partidele – “puii” acestei “mame” care este sistemul politic actual – vor fi altceva decat niste “clone”.

Tot in zona reformei politice mai sunt necesare cateva abordari: fara imunitate pentru parlamentari si pentru membrii guvernului. Vot electronic pentru toti cetatenii, inclusiv, pentru cei din diaspora. Alegeri locale in doua tururi de scrutin. Modificari legislative care sa nu mai ingaduie accesul in parlament partidelor care nu au candidati pe liste proprii. Transparentizarea modului de alocare si de cheltuire a banilor de catre autoritatile publice. Ridicarea imunităţii în toate cazurile solicitate de procurori, confiscarea averilor ilicite şi înăsprirea pedepselor în cazuri de corupţie. Orice politician condamnat să nu mai poată ocupa o funcţie în stat după executarea pedepsei.

 

  1. Eliminarea reglementarilor excesive (legate de concedieri samd) care impiedica performanta si exprimarea la parametrii optimi a potentialului angajatilor din sistemul bugetar. Head-hunteri de prestigiu implicati in proiectele  legate de “management profesionist la companii de stat” au reliefat in cateva randuri aceasta problema afirmand pe fond ca angajatul de la stat lucreaza “daca vrea”. Sistemul motivational este de importanta strategica si clasicul “stick & carrot” realmente lipseste in sistemul de stat, limitand potentialul oamenilor de acolo de a obtine performanta.

 

9. Instaurarea competitiei in sistemele educational si sanitar. Vouchere educaţionale şi medicale.

În educaţie ca şi în sănătate, scandalurile s-au ţinut lanţ, de la nenumăratele incidente nefericite din şcoli până la lipsa cronică de mijloace în spitale. Deşi în ultimii ani cheltuielile pentru sănătate nu au făcut decât să crească (în ultimii zece ani cheltuielile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-au triplat, pe când cele de la bugetul de stat pentru sănătate s-au dublat) făcând din sănătate al doilea cel mai finanţat sector din fonduri publice, sistemul de sănătate este în cădere liberă. În ceea ce priveşte educaţia, cheltuielile au crescut mai mult decât numărul de elevi şi studenţi, dar calitatea acesteia şi performanţele elevilor au înregistrat un substanţial regres, atât în comparaţie cu perioada anterioară cât şi cu alte ţări.

Reforma acestor domenii este deja mult întârziată şi imperios necesară. Este necesara uşurarea semnificativă a înfiinţării de clinici şi spitale pentru doctori avizaţi şi, de asemenea, uşurarea înfiinţării de şcoli şi licee private care să ofere părinţilor o alternativă reală sistemului public monopolist. Firesc ar fi ca părinţii în stare să le asigure copiilor o educaţie corespunzătoare să poată fi liberi să facă acest lucru acasă, în familie, în comunitate sau în şcoli private. Pentru încurajarea concurenţei şi creşterea calităţii serviciilor medicale sau educaţionale ar putea fi luata in consideratie scutirea lor de taxe şi impozite.

Finantarea publică a sistemelor de educaţie şi sănătate să urmărească în mod real elevul şi pacientul. Banii trebuie să ajungă la oameni, nu la inspectori, directori sau alţi funcţionari. Fondurile care se duc în prezent pentru finanţarea învăţământului preuniversitar să fie împărţite în mod egal fiecărui elev şi redirecţionate către şcolile alese de părinţi. Instituţiile de învăţământ nu mai pot rămâne captive intereselor de clan, sindicaliştilor de profesie sau baronilor locali, ci ele trebuie aduse nemijlocit în subordinea comunităţilor locale.

De asemenea, ar fi potrivit un voucher medical pentru fiecare cetăţean al României prin care acesta să-şi poată alege orice pachet de asigurare medicală doreşte şi încurajată competiţia între asiguratori pentru oferirea de pachete cât mai cuprinzătoare. Pentru bolnavii cronici sau pentru şcolile rurale putem avea un fond social care să asigure cel puţin aceeaşi finanţare ca şi până acum, eliminând însă monopolurile statale din educaţie şi sănătate.

 

10. Implicarea redusa a cetatenilor in urmarirea eficientei cheltuirii banului public provine si din “impozitarea la sursa”, problematica abordata de mass-media economica, trebuie insa insistat.

Organizatia numita “stat”, de fapt “politicul”, pune in mod neprincipial si nebenefic angajatorul (inferior numeric) in conflict cu angajatul si apoi se plaseaza datorita sistemului de vot universal ca protector al celui din urma (majoritar numeric), cand de fapt poate fi considerat un asupritor al acestuia.

Pentru un salariu net, ajuns in buzunarul omului, de 1200 de lei pleaca de fapt de la angajator cca 2000 de lei. Atat angajatul, cat si angajatorul ar fi foarte fericiti daca angajatul ar ramane in buzunar cu 1500 de lei spre exemplu, fara a exista costuri mai mari.

In cazul in care salariul ar ajunge integral la individ si acesta ar trebui sa vireze el direct la stat cei 800 de lei, ar incepe sa-si puna intrebari privind eficienta cheltuirii banului public, mai ales ca un TVA ridicat impacteaza mai mult un venit de 1.000 de lei decat unul de 10.000 lei.

Desigur ca ar fi mai complicat, insa identificarea unor formule optime ar schimba fundamental mentalitati si peisajele dezbaterii publice.

 

11. Totodata, reevaluarea alocarilor bugetare la toate nivelurile, prioritizarea investitiilor. Prioritizarea ariilor in care Romania poate avea avantaj competitiv si poate exporta, precum agricultura (unde este necesara o consolidare a terenurilor), turismul si nu numai. Si la nivelul autoritatilor locale este inca sufficient spatiu de imbunatatire in zona alocarilor bugetare si a eficientizarii cheltuirii banului public. Din nefericire problematica complicata, dar necesara a reorganizarii/simplificarii administrative-teritoriale a intrat in hibernare si trebuie scoasa din aceasta stare.

 

12. Mai mult decat atat, eventuala posibilitate a directionarii de catre platitorul de taxe a impozitelor catre o destinatie cat mai precisa, catre zona pe care acesta o considera prioritara ar conduce la o alocare mai optima a resurselor. Desigur ca implementarea necesita atentie speciala pentru evitarea derapajelor, insa aceea este directia catre care trebuie gradual sa ne indreptam daca dorim o mai mare putere a oamenilor asupra politicului.

 

13. Legat tot de zona fiscala este necesar implementa cat mai rapid un mecanism efficient de stimulare a oamenilor in a solicita bon fiscal. Daca spre exemplu cetatenii ar putea ca la finalul anului sa recupereze de la stat cateva procente din TVA-ul platit dovedit prin bonurile fiscale, probabil ca statul ca organizatie ar castiga mult mai mult financiar. Aceasta chestiune binenteles ca are legatura cu organizarea pe baze corecte si eficiente a lucrurilor, cu cat mai putine costuri de administrare si control si nu absolva statul de necesitatea de a se gestiona pe ansamblu cu un procent cat mai mic din PIB.

 

14. Din ideea precedenta se desprinde o tema adiacenta: de ce statele nu mai pot trai asa cum o faceau in urma cu mai putin de 1-2 secole, cu 5-10-15 % din PIB ?

Pentru ca si-au preluat prea multe atributii pe care le gestioneaza deficitar, intrucat nu e banul cuiva anume (“domnul Stat”) in joc.

Este necesar a ne intreba unde va conduce acest trend si daca nu cumva am putea sa organizam ca societate lucrurile de o maniera in care statul sa poata trai cu o anumita limita procentuala din PIB si in functie de asta sa vada ce atributii poate indeplini bine si care pot fi trecute cu succes in zona privata, lasand pietele sa isi faca datoria si oamenilor mai multi bani in buzunar, mai multa putere si totodata mai multa responsabilitate individuala. Este deci necesara o fiscalitate redusa si simplificata.

Notiuni precum salariul minim, varsta obligatorie de pensionare, contributiile obligatorii la fondurile de pensii, de somaj, sanatate samd, nu au legatura cu libertatea individuala sau cu bunastarea, ar putea fi si ar trebui reevaluate.

Sunt sigur ca am fi surprinsi de cate lucruri se fac acum intr-un anumit mod, perfectibil, doar pentru ca “asa s-a pomenit” in ultimele generatii.

Creşterea economică este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea societăţii. Dacă vrem să nu mai râvnim la bunăstarea europeană, dacă vrem, nu doar să nu mai plece, ci şi să se întoarcă tinerii care au ales să-şi caute o viaţă mai bună în afara României, avem nevoie să prindem economiile occidentale din urmă. Iar pentru asta, este nevoie de o creştere a productivităţii sistematic mai mare decât a lor. Dacă vrem să avem o şansă să ajungem la nivelul Germaniei, obiectiv ambiţios, în următorii 20 de ani ne trebuie o creştere economică cu 4,3% mai mare în fiecare an decât a cea a Germaniei. Adică, aproape dublu faţă de cât se prevede că va avea România în 2015.

Poate că sună a obiectiv nerealist, dar acest obiectiv este realizabil, prin despovărarea de taxe a cetăţenilor şi a antreprenorilor, concomitent cu scăderea birocraţiei pentru a preveni subfinantarea.

O astfel de reducere a fiscalităţii şi a birocraţiei ne poate da un avantaj competitiv major în atragerea de investiţii străine, în creşterea competitivităţii companiilor româneşti si poate fi un factor favorizant chiar si in repopularea tarii. România ar repeta performanţa „miraculoasă” a unor ţări, relativ sărace în resurse, care au reuşit în câteva decenii să sară de la nivelul de lumea a treia în liga celor mai bogate naţiuni de pe Pământ.

 

  1. In loc de concluzii

 

In dezbaterea publica se observa recent si din ce in ce mai pregnant ca oamenii incep sa isi puna acest tip de probleme si totodata acum pot comunica intre ei imediat, in masa, in orice loc al lumii. Progresul “tehnologic” a precedat intotdeauna schimbari de sistem, de oranduiri.

Se simte nevoia unei abordari diferite care sa conduca la rezultate diferite, mai bune si probabil ca aceste preocupari isi vor gasi in final si exprimari de factura politica.

In masura in care nu vom realiza ca problema de fond, dezbaterea ideologica nu mai este de actualitate atat pe zona optiunilor intre socialism, ecologism, crestin-democratie, liberalismul actual, stanga-dreapta samd, ci intre a opta transant intre “mai mult stat” si “mai putin stat”, nu vom ajunge la un alt rezultat cu exceptia binecunoscutului “da-te tu, sa ma pun eu” si la o noua runda de sperante si de increderi inselate, iar din pacate “falsa speranta” este una dintre cele mai puternice forte motivationale.

Poate ca concluzia principala se poate constitui in acelasi timp si intr-un “punct 15” al setului de initiative care ar putea reseta Romania:

 

15. Romania are nevoie de un stat mic, descentralizat si tehnologizat.

Un stat mare generează corupţie mare. În România, corupţia este endemică. Dar corupţia nu ţine în principal de moştenirea culturală sau de mentalităţi – altminteri nu am putea explica de ce milioane de români renunţă la practicile asociate corupţiei imediat ce trec graniţa. Corupţia ţine de mediul instituţional românesc, mai precis de sufocarea vieţii sociale prin reglementarea a tot ce mişcă. Nu există cale mai directă şi mai eficientă de a elimina corupţia decât combaterea statolatriei şi reducerea intervenţionismului guvernamental. Este necesara si inasprirea pedepselor, insa spaga dată va dispărea atunci când beneficiarii nu vor mai căuta să-şi îmbunătăţească viaţa prin căi neoficiale, ci vor activa în instituţii care, dacă îşi bat joc de consumatori vor fi schimbate, nu prin voia întâmplătoare a unui ministru, ci prin mersul natural al concurenţei. Şpaga dată „organului de control” va dispărea sau măcar va fi mai rară atunci când vor fi reguli puţine, simple şi clare.

Este necesara integrarea actului de guvernare cu tehnologia curentă.

Transparenţa guvernării în format electronic există în prezent mai mult pe hârtie. S-au cheltuit sume uriaşe pentru platforme online disparate, incomplete, greu de utilizat, inaccesibile publicului nespecialist. Simplificarea birocraţiei pentru companii poate lua si forma forma unui portal unic care să permită obţinerea tuturor informaţiilor şi documentelor online de la Registrul Comerţului, ANAF, Direcţiile locale de taxe şi impozite şi alte instituţii de bază, cu posibilitatea de semnătură electronică direct pe Internet, posibilităţi de plată online, sistem de notificări pentru schimbarea legislaţiei şi posibilitatea de plată a amenzilor pentru a se pune punct situaţiei mult prea răspândite de plată multiplă a amenzii din cauza faptului că autorităţile nu înregistrează corect momentul plăţii.

Poate ca multe dintre ideile de mai sus par unora ca fiind de domeniul fanteziei, imposibil de pus in practica in contextul actual sau intr-un orizont de timp previzibil sau in Romania. Insa aceste reforme structurale sunt imperios necesare.

Poate ca ar fi potrivit sa ne amintim un mare adevar pe care Nelson Mandela – un optimist  –  l-a exprimat la un moment dat, scurt si cuprinzator:

“It always seems impossible until it’s done”.

http://www.zf.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe