Matei Bogdan
Publicat în 25 septembrie 2024, 13:25 / 28 elite & idei

Omer Tetik: Între 50% şi 60% din tranzacţiile imobiliare sunt finanţate prin credit bancar. Piaţa este dinamică, dar este polarizată şi asta duce la creşteri de preţuri. Jumătate din piaţa care apelează la finanţarea prin credit imobiliar este foarte sensibilă la preţul creditului

Omer Tetik: Între 50% şi 60% din tranzacţiile imobiliare sunt finanţate prin credit bancar. Piaţa este dinamică, dar este polarizată şi asta duce la creşteri de preţuri. Jumătate din piaţa care apelează la finanţarea prin credit imobiliar este foarte sensibilă la preţul creditului

Omer Tetik, director general al Băncii Transilvania – cea mai mare bancă din România în funcţie de activele gestionate, consideră că pe piaţa imobiliară în primele 8 luni din 2024 cifrele arată că volumul tranzacţiilor s-a menţinut sau a scăzut uşor în condiţiile în care între 50% şi 60% din tranzacţii sunt finanţate prin credit bancar.

“Pe de altă parte, am văzut şi o creştere sensibilă a preţurilor, în special influenţată de un stoc limitat de locuinţe – practic, preţurile cresc pentru că cererea reală este mai mare decât livrările. Însă, evident, atât tranzacţiile, cât şi creşterile de preţ sunt concentrate în câteva oraşe din ţară – în primul rând Bucureşti, apoi Cluj, Braşov, Timişoara şi Constanţa, urmate de oraşe medii. Piaţa este dinamică, dar este polarizată şi stocul este limitat – asta duce la creşteri de preţuri (ceea ce în final limitează numărul tranzacţiilor)”, spune el într-un interviu pentru Ziarul Financiar.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe