Ovidiu Demetrescu: Câteva comentarii referitoare la avaria sistemelor energetice din Spania și Portugalia de acum două zile
de Ovidiu Demetrescu
În afară de lucrurile știute, comentate și aparute pe diverse comunicate oficiale referitoare la avarie și restaurarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din toată Peninsula Iberică, aș vrea să fac și câteva comentarii de natură tehnică și calitativă referitoare la această avarie.
E un incident major. În momentul in care niște orașe mari, o țară întreagă ca Portugalia și mare parte din Spania, rămân fără alimentare cu energie electrică, vorbim de implicatii majore in absolut toate domeniile de viata ale unei societati moderne.
Gândiți-vă numai la impactul in toate sectoarele vieții:
se oprește alimentarea cu apă care este făcută cu pompe electrice,
se opresc lifturile,
se opresc toate serviciile,
se opresc si transporturile electrificate, activitatea aeroportuara, portuara
evident s-au oprit bancomate și așa mai departe.
Rețelele de telecomunicații sunt perturbate sau chiar nu mai funcționează și revin la sisteme de urgență.
Spitalele sunt afectate, desi majoritatea ar trebui să aibă generatoare pentru regimul de urgență, nu știm câte din aceste generatoare au funcționat cu adevărat și pentru câte ore au avut capacitate de funcționare și dacă au avut capacitate să alimenteze întreaga unitate spitalicească cu energie sau numai infrastructura critică pentru selile de operații și selile de ATI aferente spitalului respectiv.
Incerc să vă fac o imagine a ce înseamnă lipsa de alimentare cu energie într-o țară întreagă. Pierderile estimate cred că vor sări de un miliard de euro și cred că cel mai important lucru după ce vom afla exact cauzele și modul cum s-a propagat această avarie, cred că cel mai important lucru este să tragem niște învățăminte și să vedem cum putem să evităm aceste, sau să limităm, să evităm acest tip de avarii, sau să limităm daunele produse de o astfel de avarie.
În primul rând, un lucru este clar. A crescut complexitatea rețelelor și ca operatorii de distribuție și de transmisie să poată să gestioneze aceste rețele, trebuie accelerat ritmul de digitalizare, ca să poți avea informația cu o granulație cât mai fină in timp real.
2. În afară de această digitalizare, verificarea și introducerea de răspunsuri automate inteligente în timp real asupra unor astfel de incidente și am să detaliez un pic aici și spun așa răspuns în timp real înseamnă milisecunde. Asta înseamnă în timp real într-o avarie de sistem energetic. Operatorul uman nu are capacitatea să intervină multitasking în milisecunde pe mai multe planuri ale unei astfel de avarii și de aceea trebuie susținut și ajutat cu inteligența artificială și cu sisteme automate și asta înseamnă, revin la punctul 1, digitalizarea în continuare accelerată a rețelelor și introducerea la nivel din ce în ce mai profund a inteligenței artificiale pentru gestionarea rețelelor și prevenirea unor astfel de evenimente.
3. Un alt lucru important și o concluzie care se desprinde din această avarie este necesitatea
introducerea elementului de stocare în rețele și automatizarea unei astfel de stocări distribuite. Existența unor elemente de stocare ar putea preveni și ajuta rețeaua atât în partea de consum cât și în partea de generare în regim de urgență imediată a unui supliment de putere pentru astfel de momente. Stocarea este singurul element versatil care poate să răspundă atât pe consum cât și pe producere de energie la un astfel de incident și atunci necesitatea introducerii pe scară largă a unor sisteme de stocare este o condiție esențială pentru supraviețuirea și pentru trecerea sistemelor energetice în următoarea lor etapă de dezvoltare.
E clar că această tranziție de la combustibilii clasici, de la era clasică a combustibilor fosili, în special cărbune, se realizează către regenerabile. Un carburant important și un rol important în zona asta de tranziție energetică îl joacă gazul, pe care eu personal consider un combustibil de tranziție in spre energia regenerabila, gazul care iti asigura flexibilitate in operare si sanatate, este un combustibil mult mai curat decât cărbunele, atât din punct de vedere al emisiilor de CO2, cât și al însuși manevrabilității lui din punct de vedere fizic. Gândiți-vă așa că o centrală pe cărbune trebuie să aibă haldele acelea de cărbune, mai are haldele de steril, de cenușă arsă,
și toate astea au un impact semnificativ ecologic asupra mediului pe când o centrală pe gaz pur și simplu are o țeavă de gaz de alimentare și atât, fără reziduri, iar rezidurile de gaze care se degajă sunt suficient de bine tratate și ajung în atmosferă cu un grad de emisii și de poluare mult, mult mai redus decât cele pe cărbune. Este mai puțin de 40% comparativ cu o centrală pe cărbune, sunt emisiile unei centrale pe gaz. Neluând în considerare cenușă, zgură și ce alte produse secundare rezultă după arderea cărbunelui într-o termocentrală clasică.
Deci revenind, acestea sunt elementele esențiale România a făcut investiții și a promovat foarte mult investițiile in energie regenerabila, dar nu trebuie să uităm de investițiile în modernizarea rețelor. Rețelele noastre sunt vechi, deja cel puțin 70% din ele au durata de viață depășită, durata normală de exploatare depășită și este imperios necesar să investim în rețelele viitorului, în rețelele digitale și în întărirea capacității de transmisie pe aceste rețele.
Ce invatam?
Ce avem de facut?
Toate unitățile de infrastructură critică ar trebui să-și revizească politica de backup și de black start sau restart de funcționare neîntreruptă în cazul unei astfel de avarii energetice, de exemplu, spitalele, telecomunicatiile, sistemul financiar, si alti detinatori si operatori de infrastructura critica.
Dacă au generatoare de urgență să verifice funcționalitatea lor, să facă o mentenanță regulată, să le pornească în mod regulat în fiecare lună să verifice carburantul și eventual să-și modifice soluția de furnizare de energie în caz de urgență, trecând poate de la soluția clasică pe generatoare la o soluție modernă bazată pe baterii, care de ce nu ar putea să aibă un rol dual să ajute și operatorul de rețea să stabilizeze rețeaua în momentele în care are nevoie de astfel de baterii.
Introducerea in planurile de investitii si rezilienta ale operatorilor de infrastructura critica a obligativitatii asigurarii cu surse independente de producer si stocare a energiei electrice correct dimensionate.
Si la modul aplicat, concret, as pune in sacina operatorilor de distributie de energie electrica asigurarea unui minim de generatoare de rezerva mobile care sa poata fi transportate si portnite in timp foarte scurt pentru alimentarea unor consumatori critici sau unor parti de retea.
Evident, toate acestea trebuiesc dimensionate corect și amplasate corect în rețea, în nodurile de rețe și la punctele de alimentare ale infrastructurii critice, iarăși infrastructura de telecomunicații trebuie revizuită în special pentru sistemele critice, pentru operatorii de rețea de energie și de gaz și să avem cumva acea redundanță clădită în sistem cu sistemul acela pe fir care merge.
Cam acestea ar fi câteva considerații importante și cred că lecțiile pe care trebuie să le învățăm din această avarie sunt: să revizuim cu oameni competenți o strategie energetică, fără să fie una copy-paste, luată din ultimii 20 de ani, hai să punem și noi acolo, de toate pentru toți, cu listă de proiecte, cu ce ne dorim, consumatori, vulnerabili și așa mai departe, toată această problematică, cumva dusă, dar care nu o văd critică pentru sistemul energetic. Ceea ce văd eu critic pentru sistemul energetic sunt într-adevăr reziliența în operare și capacitatea de a trece peste astfel de momente.
Suntem intr-o etapa de trecere către energia regenerabilă și facem aceasta tranzitie fără să ținem cont că avem un element lipsă în sistem: stocarea. Suntem extrem de vulnerabili, da, știu, sunt unii care să-mi spună, da, avem capacitate de stocare în hidrocentralele si lacurile Hidroelectrica da, dar și acolo depindem de hidraulicitate și depindem de niște echipamente care trebuie să fie retehnologizate si aceste lacuri si hidrocentrale sunt numai o parte a solutiei.
Deci vă spun cu toată responsabilitatea că va fi o perioadă foarte delicată și dacă nu investim super rapid în niște capacități noi și nu punem în funcție de capacități noi de producere și de stocare, mai ales de stocare, nu știu cum vom trece peste acest hop.
Revin si cu unul din proiectele mele de suflet, proiectul Tarnița, acumulare hidroelectrica prin pompaj. Un astfel de proiect este mai mult decat necesar pentru securitatea si rezilienta energetica a Romaniaie si de ce nu si pentru un rol regional de securitate energetica.
In acest moment inca ne facem ca il facem cu surle si trambite anulam dupa aceea reluam, iar facem al nu stiu câtelea studiu de fezabilitate. Oameni buni, ce fezabilitate mai vrei sa faci, s-au facut nu stiu cate studii de fezabilitate, solutia tehnica e simpla, clara, clasica, s-a inventat acum mai bine de 100 de ani: construiesti rezervorul superior, folosesti lacul existent ca rezervor inferior si intre ele construiesti hidrocentrala.
Personal, cred ca cea mai in masura companie sa faca acest proiect este Hidroelectrica. Va spun cu toata sinceritatea si celeritatea, oricarui alt operator i-ai incredinta aceasta misiune nu are nici oameni pregatiti si nici capacitatea sa o faca si pentru securitatea energetica a Romaniei acest obiectiv trebuie sa fie detinut si operat de Romania, de o companie romaneasca. Aceasta este opinia mea stric personala profesionala si apolitica
PASTILA –
Baterii, Răspuns la Cerere (demand response) și Australia de Sud
Ieri, Spania și Portugalia au experimentat o pană de curent masivă, cauzând perturbări pe scară largă. Acest eveniment a reflectat criza din Australia de Sud din 2016, dar a evidențiat o diferență crucială: Australia de Sud a învățat din greșelile sale și și-a construit reziliența prin stocare cu baterii și răspuns la cerere.
Două Blackout-uri, O Cauză Principală
Spania 2025: O Rețea Înfometată de Flexibilitate
Pana de curent din Spania a început cu o pierdere de generare, declanșând instabilitate. Sistemul nu a putut stabiliza suficient de repede, cauzând deconectarea interconectoarelor cu Franța și ducând la o pierdere de 15 GW de putere. Factorii cheie au inclus:
- Inerție Scăzută: 70% din energia electrică a Spaniei provenea din surse regenerabile, lipsind de inerția oferită în mod tradițional de centralele pe combustibili fosili.
- Lipsă de Răspuns Rapid: Lipsa bateriilor și a răspunsului la cerere a însemnat dependența de centrale pe gaz, hidro și importuri cu acțiune mai lentă.
Australia de Sud 2016: Vreme Furtunoasă Întâlnește Sisteme Depășite
Pana de curent din Australia de Sud a fost declanșată de daune cauzate de furtună, dar problema reală a fost reprezentată de setările de protecție depășite:
- Parcurile eoliene s-au deconectat din cauza scăderilor de tensiune.
- Interconectorul către Victoria s-a supraîncărcat și s-a deconectat.
- Ambele rețele au lipsit de instrumentele necesare pentru a se recupera de pe urma șocurilor bruște.
Cum Și-a Reparat Australia de Sud Rețeaua
După 2016, Australia de Sud și-a reconstruit rețeaua, concentrându-se pe flexibilitate. Rezerva de Energie Hornsdale (Tesla Big Battery) a fost esențială:
- Bateriile Au Intensificat Eforturile: Bateria Hornsdale de 150 MW a oferit inerție sintetică și răspuns rapid la frecvență (FFR). A răspuns în 0,14 secunde în timpul unei pane de curent, față de minutele necesare pentru generatoarele tradiționale.
- Răspunsul la Cerere S-a Alăturat: Agregarea energiei solare de pe acoperișuri, a bateriilor și a termostatelor inteligente a echilibrat oferta și cererea.
- Setările Rețelei Au Fost Modernizate: Cerințele actualizate au menținut parcurile eoliene online în timpul perturbațiilor.
Până în 2023, Australia de Sud a atins 64% energie electrică regenerabilă cu zero întreruperi majore.
Ultima ora:
ObservatorGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


