Celebrată drept sărbătoare a Regalităţii, ziua de 10 mai are, de fapt, semnificaţii pentru toţi românii, monarhişti şi republicani deoptrivă.  Este nimic altceva decât continuarea firească a lui 9 mai, Ziua Europei. Este ziua europenizării României.

Să privim la tripla ei semnificaţie. 10 mai 1866 – România capătă un prinţ dinastic şi devine  o monarhie constituţională. Legea fundamentală, inspirată din cea a Regatului Belgiei, este socotită una dintre cele mai avansate ale epocii.

Şi nu e puţin, pentru o ţară de-abia ridicată din colbul muribundului  Imperiu Otoman şi care, cu câteva decenii în urmă, se afla încă sub domniile fanariote. O ţară departe, foarte departe de ”surata” ei întru Constituţie, Belgia industrializată şi burgheză, loc în care s-a născut de fapt capitalismul, în care Bursa şi sistemul de credit îşi socotesc deja vechimea în secole. Asta spune mult despre uriaşa dorinţă de schimbare şi modernizare, nutrită de elitele româneşti ale vremii.

Vine apoi 10 mai 1877, ziua când Declaraţia de Independenţă este promulgată de către principele Carol I – şedinţa Parlamentului, ţinută cu o zi înainte, a pregătit anume acest moment. De la bătălia pierdută în faţa turcilor la Stănileşti, de către Dimitrie Cantemir ( iulie 1711), venit în sprijinul ţarului Petru I, românii nu mai puseseră mâna pe arme.

Regimul fanariot care urmează reduce corpurile militare ale ţărilor române la câteva detaşamente menite a asigura ordinea publică. Dacă e cazul, sultanul trimite doar capugiu cu un pâlc de soldaţi pentru a executa firmanul de mazilire a domnitorului. Cine să le mai stea împotrivă?

Şi deodată, după mai bine de un secol de adormire, iată soldatul român, chemat de prin târguri şi de la coarnele plugului, bătându-se admirabil la Plevna sau Griviţa. O dovadă că dorinţa de modernizare şi schimbare a coborât de la nivelul elitelor şi în straturile poporului.

La 10 mai 1881, România se proclamă Regat, devenind stat independent şi suveran, cu un statut de egalitate faţă de restul statelor europene. Reformele economice şi sociale care au avut şi vor avea loc conferă tinerei Românii aces loc meritat în Europa timpului ei.

S-a emis în ultima vreme chiar ideea de a muta Ziua Naţională a României, de la 1 Decembrie pe 10 mai. Cred că este, totuşi, prea mult. Iar semnificaţiile celor două zile nu trebuie puse una în contra alteia, dimpotrivă, acestea se completează una pe cealaltă. Unitatea naţională şi modernizarea după modelul occidental merg mână în mână, nu pot fi nicicum separate.

Dar a  transforma ziua de 10 mai în cea de 10 Mai, adică într-o a doua Zi Naţională, nu ar fi deloc exagerat. 1 Decembrie este o zi a proiectului naţional, de importanţă colosală pentru noi, românii, dar în care, cel puţin minoritatea maghiară nu are – să recunoaştem – prea multe motive să se bucure. Este o zi a defilării Armatei şi sărbătorită mai degrabă la căldura căminului, alături de cei apropiaţi.

10 Mai este însă ziua României civice, a României europene pentru toţi, indiferent de origine etnică, o zi a României deschise şi democratice. O zi serbată afară, la soare, pe străzi şi în pieţele publice. O zi care celebrează mai degrabă diversitatea extraordinară a României, în diversitatea fascinantă a Europei.

Şi să nu uităm un lucru: în deceniile ce urmează, România va primi locuitori veniţi din multe colţuri ale lumii. Fenomenul va putea fi cel mult controlat, în niciun caz oprit! Aceşti oameni, pe care trebuie să-i ajutăm să se simtă de-ai notşri, pentru binele tuturor, vor recepta mai curând semnificaţiile unui 10 Mai. Această zi, a europenizării României, îi va include şi pe ei.

Şi mai este ceva: refacerea unităţii românilor, pe care sperăm să apucăm a o vedea cu ochii noştri, nu poate avea loc, în condiţiile de azi, decât sub umbrela marelui proiect european. La care România este parte şi datorită lui 10 Mai.