Ovidiu Nahoi: Coaliţia Occident – Rusia: istoria se repetă?
de Ovidiu Nahoi
După atentatele de la Paris, o coaliţie globală se profilează împotriva Statului Islamic, avînd la bază Franţa, Statele Unite şi Rusia. Aviaţia, sateliţii şi dronele îi conferă o superioritate colosală în comparaţie cu puterea de foc a Statului Islamic. Din perspectivă militară, sfîrşitul este previzibil. În plan politic, lucrurile pot fi un pic mai complicate.
Din punctul de vedere al unei Franţe puternic lovite de atentatori, nici n preţ nu este prea mare pentru a pune pe picioare coaliţia globală, în care Moscova îşi are locul ei bine definit. Şi asta vine chiar de la preşedintele Hollande, cel care a blocat navele de război pregătite pentru Rusia de predecesorul său, Sarkozy. Franţa este gata să admită acum că Al-Assad reprezintă, în orice caz, răul mai mic în comparaţie cu Statul Islamic – şi iată o bună platformă de conlucrare cu Rusia.
Parisul însă trebuie să-şi şi convingă aliaţii săi europeni, dar şi pe americani să lase la o parte reticenţele faţă de regimul, în orice caz, criminal al lui Al-Assad. Un lucru e clar: coaliţia se va face cu Rusia parte a procesului de pace şi cu Al-Assad în cărţi sau, mai degrabă, în cărţile pe care Kremlinul le va ţine în mînă. Dacă va fi menţinut într-un fel în structura de putere sau va fi sacrificat, asta depinde de interesul Moscovei. Dar o asemenea coaliţie trebuie să nască multe întrebări în Europa de Est. Istoria pare uneori să revină, brutal şi cinic, în vieţile noastre prezente. Ceea ce se pune la cale acum seamănă cu o coaliţie antihitleristă, iar Vladimir Putin chiar vorbea despre asta acum ceva vreme. Occidentul şi Moscova s-au pus atunci de aceeaşi parte în faţa răului cel mare reprezentat de nazism, lăsînd între paranteze confruntarea dintre comunism şi democraţie. Aceasta a adus, în final, victoria aliaţilor.
Dar pentru Europa de Est, căzută pentru o jumătate de secol în mîinile Moscovei, numai o victorie nu a fost.
Se va trezi din nou Europa de Est că soarta-i va fi scrisă pe hîrtia unui şerveţel?
Să nu ne facem iluzii, politica Rusiei putiniste vizează tocmai refacerea sferei de influenţă a fostei URSS. Pînă unde? Pînă unde se va putea – şi există nenumărate argumente în acest sens, de la răspunsul brutal la alegerea europeană a Ucrainei la ameninţările la adresa Statelor Baltice.
Lucrurile par să semene acum, în mod straniu, cu evenimentele din Al Doilea Război Mondial. Totuşi, o deosebire fundamentală există: Europa este astăzi cu mult mai puternic integrată în comparaţie cu perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Punerea în comun a cărbunelui şi oţelului de către Franţa şi Germania era ceva de neconceput în anii ’30 ai secolului trecut – nu mai vorbim de ceea ce a urmat.
Acum, în pofida nenumăratelor disensiuni şi rivalităţi interne, Uniunea Europeană a dat dovadă de un neaşteptat (pentru unii) spirit de coeziune cînd a fost vorba de a răspunde cu sancţiuni agresiunii ruseşti în Ucraina. A fost unanimitate, nici măcar unii precum Alexis Tsipras sau Viktor Orbán nu au făcut notă discordantă. Da, dar nivelul sancţiunilor a fost mai redus decît în cazul americanilor. Un fel de cel mai mic numitor comun. Este adevărat. Însă şi nivelul relaţiilor economice este altul, iar acesta este un alt adevăr de care trebuie să ţinem seama. În definitiv, sancţiunile trebuie dozate în aşa fel încît să sufere ei, nu noi.
Acum, tocmai gradul mult mai ridicat de integrare, faţă de ceea ce era acum 70 de ani, reprezintă argumentul şi şansa regiunii noastre în faţa unei posibile pretenţii ruseşti de refacere a sferei de influenţă sovietice. Coeziunea europeană este acum un bun cîştigat, nu o slăbiciune – şi asta în pofida unui anumit joc de realpolitikpracticat acum la Paris, Berlin şi, cine ştie, chiar la Washington.
Pare ciudat, dar crizele care ameninţau pînă acum să pulverizeze proiectul european au sfîrşit prin a-i da mai multă coeziune. Criza euro a adus mecanisme europene de control şi intervenţie în domeniul bugetar sau în cel financiar, de neimaginat pînă atunci. Criza refugiaţilor conduce către un răspuns comun (vezi concluziile summit-ului din Malta), mergînd pînă la politica de azil şi controlul frontierelor externe.
Atentatele de la Paris ar trebui să ducă – şi probabil vor duce – la o Europă mai unită din punct de vedere strategic şi militar. Iar prezenţa într-o asemenea Europă va fi un bun cîştigat pentru regiunea noastră, în faţa pretenţiilor ruseşti, nicidecum un element de slăbiciune. Numai să se ajungă acolo.
Articol publicat pe dilemaveche.ro.
Ultima ora:
ObservatorCristina Popescu: Romfilatelia prezentă la Evenimentul de comemorare dedicat victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023, în Israel
PoliticKlaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Educației: A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații
EconomieCristian Sporiș: Aderarea la OECD echivalează cu un certificat de bună purtare pentru România
ExternNicolae Ciucă: România rămâne un partener de încredere al Israelului în lupta împotriva terorismului
SocialMarian Staș: România 2024-2029 | Ieşirea din mediocritate. Schimbarea paradigmei educaţiei -leadership real în acţiune
EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia prezentă la Evenimentul de comemorare dedicat victimelor atacului terorist din 7 octombrie 2023, în Israel
EditorialIuliana Stan: Ce este cultura de organizație?
CulturaCristina Popescu: Cultura. De la tradiție la societatea informațională
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe