Matei Bogdan
Publicat în 8 aprilie 2020, 17:46 / 35 elite & idei

Ovidiu Nahoi: Cu drag, de la dușmanii statului..

Ovidiu Nahoi: Cu drag, de la dușmanii statului..

Ieri, pagina noastră de internet publica o știre Agerpres potrivit căreia, în două orașe din Mexic au fost distribuite alimente inscripționate cu numele unui celebru cartel de droguri. Aceasta, pe fondul pandemiei de coronavirus.

El Blog del Narco, un website ce difuzează informaţii cu privire la crima organizată, a publicat fotografii ale cutiilor etichetate pe care se putea citi „Cartel del Golfo: În sprijinul Ciudad Victoria”.

Alimente au fost de asemenea distribuite în Michoacan, unde operează diferite organizaţii rivale.

Nu este ceva nou în America Latină ca marile sindicate ale drogurilor să se implice în, să le spunem așa, proiecte sociale.

Ele distribuie alimente sau jucării la anumite date, precum Ziua Copilului sau după catastrofe naturale, destul de frecvente în regiune, precum seisme, uragane sau inundații. Astfel, cartelurile drogurilor își fac simțită prezenţa şi își câștigă sprijin în comunităţi.

După cum comentează presa din regiune, aceste gesturi sunt veritabile acțiuni de PR ale diferitelor grupări criminale, care caută astfel să câștige sprijin în comunități, în detrimentul rivalilor.

Trebuie spus că economia Mexicului este în prezent paralizată de criza coronavirusului, după ce populaţiei i s-a cerut să se autoizoleze.

Până în prezent, s-au înregistrat peste 2.000 de îmbolnăviri și aproape 100 de persoane au murit.

Are aceasta legătură cu noi?

În definitiv, în Europa nu avem carteluri ale drogurilor precum în America latină, care să se constituie în adevărate state paralele, cu armatele lor, sistemele lor financiare, funcționarii lor credincioși și, iată, sistemele lor sociale și de binefacere. Pentru multe comunități, acestea sunt singurele furnizoare de venituri, ba chiar și de ordine publică, acolo unde statele eșuează.

Totuși, povestea, chiar dacă vine dintr-o țară îndepărtată, este relevantă pentru ceea ce înseamnă eșecul statului.

Epidemia atrage după sine o gravă prăbușire economică și nimeni nu știe cum și în cât timp se va produce recuperarea. Cu atât mai mult, în economiile ceva mai slabe din estul Uniunii Europene și dependente de zona euro.

Există însă în Europa suficienți dușmani ai statelor și ai democrației, de la criminalitatea gulerelor albe la grupările antisistem și până la statele autoritare din regiune, interesate în a submina democrațiile și a diviza societățile.

Când statul nu reușește să mai asigure protecție cetățenilor, când nu mai poate asigura bunuri publice , actorii antistatali ocupă imediat locul liber.

Liderii europeni sunt chemați în aceste zile să ofere un program coerent și unitar pentru depășirea crizei economice. Iar lecția amară a ajutoarelor oferite de dușmanii statelor ne dă imaginea riscurilor pe care le-ar presupune un nedorit eșec.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe