OraNoua.ro
Publicat în 20 august 2014, 17:40 / 205 elite & idei

Ovidiu Nahoi: Despre Dinu Patriciu şi proiectul „Adevărul“

Ovidiu Nahoi: Despre Dinu Patriciu şi proiectul „Adevărul“

de Ovidiu Nahoi

Despre Dinu Patriciu  pot  să spun că este fondatorul „Adevărului” modern. Visa sa facă din „Adevărul” o mare companie multinaţională. Adică un fel de News Corporation sau Time Warner al regiunii noastre, în Balcani, Europa Centrală, Republica Moldova, Ucraina, Georgia ( ţară pentru care avea o slăbiciune aparte, fiind un mare admirator al guvernării neoliberale a lui Saakaşvili, cu care de altfel se afla în relaţii foarte apropiate).

Din varii motive (unele imputabile lui, altele, nu), proiectul nu a ieşit aşa cum şi l-a imaginat. Dar chiar şi aşa, „Adevărul”, un nume de referinţă în media românească de azi, are încă la bază acea idee a lui Dinu Patriciu.

Eurosceptic şi libertarian convins, mergea până acolo încât să  susţină nu doar că statul social trebuie desfiinţat, că  sănătatea, serviciile publice, educaţia trebuie privatizate complet. Dar era convins că marile companii ar face chiar şi o mai bună diplomaţie decât statele – guvernele mai mult încurcă, pun piedici, inventează singure probleme pe care să le rezolve mai apoi, justificându-şi birocraţia, obişnuia el să spună.

Şi totuşi, tocmai acest eurosceptic a  finanţat primul birou al unei companii media private româneşti în capitala Uniunii Europene. Ca şi alte proiecte de-ale lui, nu a rezistat. Dar, în orice caz, ideea lui nu era să se oprească la Bruxelles. Viitoarea lui mare companie media ar fi urmat să aibă birouri la Washington, Londra, Beijing, Singapore.

Poate că era un plan nebunesc, într-adevăr – dar cine a mai avut de atunci gândire globală în media din România? Azi, în multe cazuri, gândirea pare a nu depăşi liga judeţeană…

Nu am fost şi nu sunt nici procurorul şi nici avocatul lui – sunt destui din aceştia. Nu mă pot pronunţa asupra cauzelor pentru care proiectul media „Adevărul” nu a ajuns acolo unde şi-l imagina Dinu Patriciu – nu mă pricep la afaceri. Şi nici nu e momentul acum să dezvolt o discuţie despre chestiunile editoriale. Poate, altădată.

Îmi imaginez însă că dacă proiectul ar fi reuşit (în parte, bineînţeles, fiindcă în totalitate era practic imposibil)  presa românească în întregul ei ar fi arătat astăzi mai bine.

Sursa: http://adevarul.ro/

Ultima ora:

ObservatorVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

PoliticAndrei Caramitru: Războiul din Ucraina si problemele pe care le avem acum vin de fapt dintr-o ideologie veche

EconomieRadu Hanga: OMRO IFN îşi continuă finanţarea prin bursă şi listează obligaţiuni în valoare de 10 milioane de lei

ExternSebastian Burduja: Vă propun să marcăm ziua Europei cu un exercițiu de sinceritate

SocialManuela Catrina: Cum stati cu parolele?

EvenimenteVino și descoperă arta viitorului la Biblioteca Centrală Universitară Carol I

CulturaCristina Popescu: Faună protejată din Marea Neagră

EditorialRadu Puchiu: 𝗠𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe