de Ovidiu Nahoi

Vine Ziua Națională. Ceremonia oficială și discursurile orecum rigide ale liderilor sunt inevitabile. Sunt parte din tablou. La fel, parada militară – în definitiv, România independentă s-a făcut cu armele, Coroana a fost făcută din oțel de tun, România de la 1918 s-a născut din suferințele războiului. Ziua de 1 Decembrie este și una în care celebrăm armata.

Dar unde scrie că Ziua Națională trebuie să fie despre patriotismul răstit, bățos, țâfnos și posac? Unde scrie că zilele acestea, adesea plumburii, înfrigurate și cețoase nu pot fi înveselite cu atitudinea noastră relaxată, caldă și binevoitoare?

Dimpotrivă, poate că exact această zi ar trebui să ne facă mai atenți la falsul patriotism – acela care urlă, agasează, amenință și exclude. Este marele pericol pentru această țară, este frâna către progresul, puterea și bunăstarea ei.

Citește și: CJ Bistrița-Năsăud face cetățean de onoare un afacerist inculpat pentru corupție

Dar cum recunoști falsul patriot?

Este ostentativ. Poartă cămeșă și ițari, își pune pe cap cușmă dacică, se înfășoară în tricolor, este gălăgios, agasant, grandilocvent. Trebuie să fie mereu în centrul atenției, contestă totul, este mereu ”anti”. Nu-i chip să scapi de el.

Este trist. El e tot timpul preocupat. Are privirea mereu obosită de atâta vegheat la tâmpla țării. Vede nenorociri la tot pasul. Țara nu poate fi decât asuprită, înrobită, umilită, distrusă. Iar el se crede născut să o mântuiască, îmbrăcând cămașa morții.Tristă existență…

Este paseist. Prezentul, cum spuneam, este tragic. Iar falsul patriot se cantonează într-un trecut imaginar, cu voievozi vorbind ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu, un trecut imaginar cu țărani și țărănci ca din Festivalul Cântarea României, cu popi și dascăli. Un trecut imaginar la care, dacă ar tânji doar el, ar mai fi cum ar mai fi. Dar un trecut imaginar în care și-a propus să ne arunce pe toți.

Este antieuropean. Falsul patriot opune țara Europei. Țara trebuie apărată de Europa, cu influența ei nefastă. El uită – sau, poate, habar nu are – că România, țara pentru care el se dă de ceasul morții, a apărut tocmai în concordanță cu evoluțiile de pe cuprinsul Europei. Că România înseamnă tocmai proiectul – încă neterminat – de ieșire din praful Imperiului Otoman și ajungere în Occident.

Este cuprins de ură. Falsul patriot nu iubește. El urăște. Nu admiră. El disprețuiește. Nu învață. El respinge. Pentru el, istoria este o antologie al urii – atât înțelege din ea. El detestă tot ce înseamnă maniere, diplomație, civilizație. Acestea sunt, pentru el, semne de slăbiciune. Falsul patriot este ”macho”, este omul acțiunii directe.

Este, în cele din urmă, ridicol. Da, România nu este o țară perfectă. Probleme? Avem cu duiumul, de la nivelul slab al educației la sistemul sanitar nefuncțional, de la corupție la incapacitate administrativă sau lipsa unei griji elementare față de mediu. N-am fi patrioți dacă n-am recunoaște toate acestea.

Continuarea, aici.